Cea mai mare bucurie a sezonului sunt capsunile, atat de iubite atat de adulti, cat si de copii. Si cum copiii mei adora capsunile, dulciurile cu capsuni sunt printre preferatele lor, iar aceasta tarta cu capsuni este de departe printre preferate!
Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici
Ma gasiti si pe instagram aici.
Ingrediente tarta rustica cu capsuni
pentru aluat
100 gr unt
100 gr zahar pudra
1 ou
6 linguri apa
250 gr faina
pentru umplutura
500 gr capsuni
2 linguri zahar
1 lingura amidon
pentru uns
1 galbenus
1 lingura lapte
1 lingura zahar tos
Mod de preparare tarta rustica cu capsuni
Spalam capsunile, le indepartam coditele si le taiem felii putin mai groase.
Le punem intr-un bol si le amestecam cu zaharul tos si amidonul.
Pregatim aluatul pentru tarta. Modalitatea de preparare a aluatului, in imagini pas cu pas, o gasiti aici. (click pe cuvantul subliniat pentru reteta) Intindem o foaie de aluat, nu foarte subtire, de preferat direct pe foaia de copt, fiindca aluatul este destul de sfaramicios.
Asezam in mijlocul foii capsunile. Taiem putin marginile, rotunjindu-le, indepartand astfel excesul de aluat.
Suprapunem cu grija marginile peste capsuni, de jur imprejur. La mine aluatul s-a mai rupt pe ici pe colo, ceea ce nu a fost foarte bine, fiindca pe acolo s-a scurs din sucul din capsuni in tava.
Ungem marginile tartei cu galbenus batut cu lapte si presaram zahar tos .
Coacem in cuptorul preincalzit, la 180 grade, pentru circa 30 minute. Lasam sa se raceasca apoi o taiem felii. Puteti servi tarta alaturi de o portie de inghetata de vanilie.
Distribuie daca iti place:
O minunatie :X
RăspundețiȘtergere