ULTIMELE RETETE

Postare prezentată

RETETE PENTRU CRACIUN SI REVELION

Dragii mei, acum in prag de sarbatori va vin in ajutor cu o selectie de retete pentru Craciun si Revelion,  cu care va veti incanta...

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

17 dec. 2025

Chec cu iaurt, lamaie si afine


 
Checul cu iaurt, lamaie si afine cu siguranta il stiti deja cu totii, eu l-am tot admirat pe Pinterest, este foarte popular pe site-urile straine, si uite ca in sfarsit i-a venit si randul.  Este un chec extraordinar de bun, pufos, dar deloc innecacios, cu o consistenta usor umeda, cu un gust proaspat, dat de zeama de lamaie si de fructe, intr-un constrast delicios cu glazura dulce-acrisoara. Copiii l-au indragit imediat, asa ca la distanta de doar o saptamana l-am pregatit din nou, de fiecare data a disparut ca si cand nici n-ar fi existat.  
 Va recomand si checul cu lamaie, checul cu iaurt si mere, checul cu albusuri si portocale, sau checul cu ciocolata si portocale  Mai multe retete de chec gasiti aici. Mai multe retete cu lamaie gasiti aici. Mai multe retete cu afine gasiti aici. (click pe cuvintele subliniate pentru a ajunge in pagina retetelor)

  Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici sau pe instagram aici

 
 
Ingrediente chec cu afine si lamaie
 
pentru chec 
 
200 g unt
250 g zahar pudra
4 oua
50 ml zeama de lamaie
1 lingura coaja de lamaie
1 lingurita extract de lamaie
 10 g bicarbonat
10 g praf copt 
1/4 lingurita sare
100 g iaurt
250 g faina
250 g afine
 
pentru glazura
 
80 g zahar pudra
2 linguri zeama lamaie 
 
Mod de preparare chec cu iaurt, lamaie si afine 
 
 Pentru prepararea acestui chec am folosit mixerul de mana Heinner HM-DC500RD
 

 
 
 
Mixam untul impreuna cu zaharul pudra pana cand devine cremos.  

Adaugam ouale, unul cate unul.

Mixam dupa fiecare ou pana cand este complet incorporat apoi il adaugam pe al doilea. 

Adaugam iaurtul, zeama de lamaie, extractul de lamaie si coaja rasa de lamaie. Cel mai bun este iaurtul grecesc, cu 10% grasime, sau orice tip de iaurt, dar il lasati in prealabil intr-o sita, la scurs, ca sa scapati de excesul de zer. Puteti folosi si chefir, in acest caz insa va trebui sa trebui sa mai adaugati putina faina. Eu am incercat ambele variante, atat cu chefir cat si cu iaurt, dar cred ca varianta cu iaurt mi-a placut mai mult.

Adaugam bicarbonatul stins cu putina zeama de lamaie. 

Adaugam apoi faina, sarea si praful de copt.


Mixam pana cand vom obtine un aluat ca o smantana care curge. In acest moment ar trebui sa si gustati aluatul si sa vedeti daca este cazul sa mai adaugati zeama de lamaie, esenta sau coaja de lamaie. Eu am scris cantitatile folosite de mine, dar, in functie de cat de acre sunt lamaile folosite ar putea fi cazul sa mai  adaugati.


Adaugam afinele. Eu am folosit afine proaspete dar puteti folosi si congelate. daca alegeti sa folositi afine congelate nu le decongelati in prealabil pentru ca vor colora aluatul. 


Incorporam afinele in aluat. 

Turnam aluatul in forma tapetata cu hartie de copt. Dimensiunile formei folosite sunt 30 cm lungime, 11 cm latime si 7 cm inaltime, iar din cantitatile date am obtinut un singur chec.

Coacem checul in cuptorul preincalzit, la 180 grade, pentru circa 50 minute, fara ventilatie. In ultimele 15 minute a trebuit sa pun niste folie de aluminiu deasupra pentru ca incepuse sa se rumeneasca prea tare, dar asta depinde foarte mult si de cuptorul fiecaruia. 

Cand checul este gata il scoatem din cuptor si il lasam mai intai in forma sa se raceasca, si abia dupa ce se raceste il scoatem pe un fund de lemn. 

 
Pregatim glazura de lamaie. Punem zaharul pudra intr-un bol, adaugam zeama de lamaie si frecam energic cu o lingura. chiar daca in prima faza va parea ca este putina zeama de lamaie veti vedea ca este exact cat trebuie. 
 

 Turnam glazura deasupra checului si o lasam sa curga usor pe margini.
 


Decoram cu coaja rasa de lamaie, frunzulite de menta si feliute lamaie, lasam glazura sa se intareasca si apoi taiem checul cu un cutit bine ascutit.
Am si o observatie, pentru ca primesc mereu intrebarea asta pe pagina de facebook la toate retetele de cozonac sau chec: nu, nu am folosit nici turmeric, nici vreun fel de colorant fie el natural sau artificial, culoarea galbena este data de galbenusurile de la oua de tara, de la parintii mei, gaini crescute libere in curte si hranite cu cereale si iarba, fara nici un fel de chimicale. Si poate si faptul ca am folosit unt cu 80% grasime a contribuit putin. Daca as fi folosit cu siguranta as fi scris asta, ce sens aravea sa nu o fac?
Daca folositi oua de la gaini crescute la Avicola cu siguranta nu va avea aceeasi culoare si atunci, doar daca va doriti aceasta culoare, ati putea folosi turmeric sau sofran.



Distribuie daca iti place:

Trimiteți un comentariu

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes