ULTIMELE RETETE

Publicitate!

28 dec. 2022

Muschi de vita sous vide, cu piure de telina si morcovi caramelizati

Pentru ca de Craciun majoritatea dintre noi am avut la masa produse traditionale,de Revelion simtit nevoia de ceva deosebit, ceva rafinat, ce nu mancam ijn fiecare zi. Propunerea mea pentru voi este acest delicios muschi de vita sous vide, cu piure de telina si morcovi caramelizati.
Folosind tehnica sous vide vom obtine un muschi de vita deosebit de fraged si suculent, toate sucurile carnii au fost pastrate la interior, ceea ce ii da o fragezime deosebita si pastreaza tot gustul, nimic din savoarea muschiului de vita nu se va pierde.
Desigur, vom utiliza aceasta tehnica cu ceea ce avem la indemana la noi in bucatarie, si anume un aparat de vidat, cu ajutorul caruia vom vida carnea. Eu am folosit si un multicooker pentru a controla temperatura de fierbere, dar puteti folosi pur si simpli o oala si un termometru.
Pentru a vida muschiul de vita am folosit aparatul de vidat Heinner HAV-EDC120WH Aparatul de vidat Heinner are o putere de 120 W, videaza si sigileaza, avand atat functie pentru vidarea uscata, cat si pentru vidare uscata. Cu ajutorul aparatului de vidat vom putea pastra alimentele pentru timp mai indelungat, evitand astfel risipa alimentara. Dar, ce mi-a atras atentia in mod deosebit la acest aparat este functia de marinare a carnii, astfel incat nu va mai fi nevoie sa asteptam pana a doua zi marinarea carnii, ci va fi gata in mai putin de 30 minute. Aparatul este prevazut cu furtunul pentru vidarea caserolelor, trebuie doar sa achizitionati separat o caserola compatibila cu acest aparat.


Ingrediente muschi de vita sous vide, cu piure de telina si morcovi caramelizati

1 muschi de vita (cca 500 g)
sare, piper
30 g unt 
30 ml ulei masline
1 telina
1 cartof 
250 ml lapte
2 morcovi
 
Mod de preparare muschi de vita sous vide, cu piure de telina si morcovi caramelizati

Muschiul de vita il vom curata de pielita. Pur si simplu vom introduce un cutit ascutit pe sub pielita, apoi tragem cu grija, sa nu rupem muschiul, pana la capat.

Asezam muschiul intr-o punga speciala pentru vidat (aparatul vine insotit si de pungi dar le puteti cumpara si separat) astfel incat sa ii dam o forma cat mai compacta. Vidam muschiul de vita cu ajutorul aparatului de vidat Heinner HAV-EDC120WH.

 Introducem muschiul vidat, cu tot cu punga, intr-un vas, si il acoperim cu apa.

Acum trebuie doar sa fierbem muschiul timp de o ora, la 60 grade. Ca sa pot avea o temperatura controlata eu am folosit un multicooker pentru fierberea muschiului.

Cat fierbe muschiul noi vom pregati piureul e telina. Cartoful si telina taiate cubulete, putina sare si laptele le punem intr-un vas si apoi adaugam apa cat sa le acopere. Fierbem pana cand sunt bine patrunse. Le scoatem cu o supiera si le punem intr-un bol. Mixam bine cu ajutorul unui blender, pana cand obtinem o consistenta cremoasa ca a unui piure. Daca este prea groasa compozitia puteti adauga putin lapte pana ajungeti la consistenta dorita.

Pentru a obtine un piure cat mai cremos trecem compozitia printr-o sita foarte fina. Pastram piureul de telina la cald pana in momentul servirii. Separat vom fierbe morcovii intregi, apoi inainte de servire ii feliem si ii punem cu putin unt in tigaie, pana cand se vor carameliza usor. Ii pastram sii pe acestia la cald.

Scoatem muschiul de vita de la fiert.

Desfacem punga si scoatem muschiul. Veti observa ca e moale si suculent daca il apasam cu degetul, prin fierberea lui sub vid toate sucurile carnii au fost pastrate la interior, ceea ce ii da o fragezime deosebita si pastreaza tot gustul, nimic din savoarea muschiului de vita nu se va pierde.

Intr-o tigaie punem uleiul de masline si untul la incins. Asezonam muschiul cu sare si piper apoi il punem in tigaie.

Tragem muschiul la tihgaie mai intai rapid, pe toate partile, ca sa sigilam sucurile la interior, astfel incat sa ramana fraged si suculent in urma gatirii.

Il rumenim apoi pe toate partile. Nu va speriati de culoare,  untul se caramelizeaza si ii da acest aspect, dar gustul va fi divin.

Scoatem din tigaie muschiul, il lasam cateva secunde sa se odihneasca apoi il feliem si il servim alaturi de piureul de telina si morcovii caramelizati.  Daca aveti in familie persoane care nu agreeaza friptura in sange (cum este si sotul meu) pentru ei trageti rapid feliile de muschi la tigaie cat sa se mai gateasca putin, Da, stiu, cunoscatorii vor spune ca macelarim bunatate de carne, dar trebuie sa intelegem ca nu toti suntem la fel, si nu tuturor ne plac aceleasi lucruri, uneori, la noi in bucatarie, ne mai adaptam si imprejurarilor.


Distribuie daca iti place:

Trimiteți un comentariu

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes