Năcreală cu chisleag este o ciorba de cartofi acrita cu chisleag, originara din zona Moldovei. Cu siguranta multi dintre voi va veti intreba, pe buna dreptate, ce este chisleagul. Ei bine, este practic lapte de vaca inchegat, lapte care ramane in vas dupa luarea smantanii formate la suprafata.
La origini aceasta ciorba este cunoscuta sub numele de sârbusca sau zărbusca, si isi are obarsiile in zona de nord a Moldovei, in Muntii Neamtului mai exact, unde o preparau ciobanii de la stana, si o acreau cu zer de oaie sau cu jintita. In timp, aceasta reteta a patruns in mai multe variante, in diverse zone ale Moldovei, regasindu-se sub denumirile de sârbusca, zărbusca, dresala sau năcreala. In unele zone se foloseste zerul sau jintita pentru a o acri, in altele chisleagul, in unele zone apare chiar smantana, sau smantana amestecata cu iaurt. Tot in functie de zona se pot adauga fie pastai si mazare, fie diverse ierburi, cum ar fi stevia, loboda sau urzicile. Indiferent de varianta la baza vom avea o fiertura de cartofi, ceva mai groasa decat o ciorba obisnuita, si un preparat lactat cu care o vom acri.
Si, ca sa revenim la titlul retetei, sunt convinsa ca multi dintre voi l-ati citit de doua-trei ori, si apoi v-ati intrebat in ce limba l-am scris. In Moldova, si in special la sate, inca se foloseste un numar impresionant de regionalisme, asadar, daca aveti ocazia sa ajungeti intr-un sat din Moldova, cu siguranta veti avea nevoie de un dictionar sau de o persoana care sa va explice intelesul acestora. Eu am crescut in sudul Moldovei, la Galati, si totusi dupa ce m-am casatorit si am mers pentru prima data la soacra mea, in nordul judetului, m-am simtit cumva intr-o alta lume. In afara de faptul ca acolo parca timpul s-a oprit in loc, iar peisajele au un farmec aparte, mi-a fost greu sa inteleg ceea ce mi se cerea, cuvinte precum bageac, pestelca, rola, tocmagi sau chisleag imi erau total straine si a trebuit sa le invat, rand pe rand. Imi amintesc cu drag acele zile, dar si cu tristete in suflet fiindca soacra mea a plecat dintre noi la inceputul acestui an, iar in urma ei au ramas doar amintirile si cateva retete pe care le-am invatat de la ea, cum ar fi invartita moldoveneasca cu nuca, turtele de Craciun sau budinca de corasla.
Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici.
Spaghete amatriciana, all'amatriciana, all'matriciana sau alla matriciana, indiferent sub ce denumire sunt cunoscute raman la fel de bune. Un preparat italian simplu, avand la baza ingrediente provenind din localitatea Amatrice, pastele amatriciana sunt deosebit de gustoase. In mod traditional, pentru preparare acestor paste se foloseste guanciale de amatrice, care este de fapt gusa sau obraz de porc, dar si untura de amatrice si branza pecorino de amatrice. Pentru ca acestea nu sunt accesibile oricui, vom inlocui untura cu uleiul de masline, obrazul de porc cu pancetta sau bacon si la final vom folosi pecorino romano.
Si cum de Craciun am primit cadou de la prietenii mei de la Sun Food o minunata tigaie de fonta, precum si multe conserve, am considerat ca este momentul potrivit sa le folosesc.
Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici.
Ne place mamaliga, si in egala masura ne place fasolea, asa ca le-am combinat pe amandoua si am obtinut un preparat nemaipomenit de gustos. Si, ca sa iesim putin din rutina de zi cu zi, am ales sa combin mamaliguta cu parmezan si am folosit fasole rosie, de la prietenii mei de la Sun Food, pe care am gatit-o in asa fel incat am obtinut cea mai gustoasa combinatie cu fasole pe care am mancat-o vreodata.
Fasolea rosie dulce-picanta va surprinde in mod foarte placut papilele gustative, iar alaturi de mamaliguta cu parmezan este de o savoare deosebita.
Varza a la Cluj, sarmale imprastiate, sarmale puturoase, sau sarmale in paturi cum i se mai spune, e o reteta traditionala din zona Ardealului, si, in ciuda faptului ca ii poarta numele, nu au nici o legatura cu Clujul, reteta provenind de fapt din secuime.
Retete de varza a la Cluj se gasesc pe internet sau in cartile de bucate in zeci de variante, cert este ca in mare, varza a la Cluj inseamna un fel de sarmale deconstruite, aceleasi ingrediente insa asezate in straturi. Exista variante in care exista un strat de varza, unul de carne, unul de orez, unul de sos de rosii si unul de smantana, exista si variante in care lipseste smantana, variante in care carnea e combinata cu orezul, variante in care exista si un strat de afumatura, pe scurt, cate bordeie atatea obiceie. Din toate aceste variante eu am ales varianta cea mai simpla, mai la indemana si mai rapida. Smantana am preferat sa las sa isi puna fiecare in farfurie, in momentul servirii.
Indiferent pentru ce varianta veti opta, cu siguranta varza a la Cluj va ramane la fel de gustoasa.
Va recomand si varza dulce cu kaizer afumat sau varza cu carne de rata. Mai multe retete cu varza gasiti aici. Mai multe retete traditionale gasiti aici. (click pe cuvintele subliniate pentru retete.
Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici.
Sosul tzatziki este un sos grecesc, pe baza de iaurt, castravete si usturoi, foarte bun si racoros, si poate de aceea se consuma cel mai des pe perioada verii. Se poate servi atat ca aperitiv propriu zis, dar si ca sos pentru gyros dar si pentru diverse fripturi sau legume la gratar.
Pentru a optine un sos tzatziki foarte gustos este important sa folositiun iaurt gras, cremos, de buna calitate.
Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici.
Șuba este o salata ruseasca, care are la baza pestele afumat si mai este denumita si salata de iarna, pentru ca se prepara in mod special cu ocazia sarbatorilor de iarna. Suba este o haina groasa de iarna, haina de blana, si numele salatei se refera la faptul ca pestele afumat este intre straturi, asadar imbracat in suba.
Exista mai multe variante ale acestei salate, dar principalele ingrediente sunt pestele afumat sau marinat, sfecla rosie, cartofii si morcovul. Legumele pot fi taiat cubuete, dar la fel de bine pot fi si date pe razatoare. Si ceapa face parte dintre ingredientele acestei salate, ea se toaca marunt si se pune peste stratul de peste afumat. Eu nu am pus pentru ca am pregatit salata cu o zi mai inainte si mi-a fost teama sa nu isi schimbe gustul. Exista si variante cu oua fierte.
Inainte de sarbatori am tot vazut salata asta pe gupul culinar al moldovencelor de peste Prut, grupul Gustosel, iar apoi cand am vazut-o si pe blogul Danei nu am mai rezistat si am pregatit-o si eu. Si nu regret, fiindca a fost delicioasa!
Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici.
Bina v-am regasit in noul an, sper sa fie unul mai bun pentru toata lumea, cu sanatate si bucurii. Prima reteta din acest an este o reteta de tort, un tort delicat, bun si racoros, noi l-am avut pe masa de Revelion, dar este potrivit pentru orice ocazie.
Si de aceasta data prietenii mei de la Sun Food mi-au fost alaturi in noaptea dintre ani, asa ca am pregatit un tort cu crema de branza si piersici. Am ales compotul de piersici fiindca este preferatul copiilor, si am adaugat coacazele exact din acelasi motiv!
Tortul a fost nemaipomenit de gustos iar combinatia dintre crema de branza si piersici a fost una perfect echilibrata.
Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici.