23 nov. 2017

Madeleine cu ciocolata si tonka


Madeleinele, sau madlenele cum li se mai spune, sunt niste prajiturele mici si delicate din bucataria franceza care au la baza untul clarifiat, foarte ofertante de altfel, pentru ca pot fi pregatite in zeci de variante, atat dulci, cat si sarate. 
Astazi v-am adus o varianta pe gustul copiilor, madeleine cu ciocolata, la care am adaugat putina tonka pentru un gust desavarsit. Tonka sunt niste pastai cu gust subtil de migdale dulci, cu tente da vanilie si caramel un gust inconfundabil de care nu ai cum sa nu te indragostesti!
Va recomand sa incercati si madeleinele cu zmeura sau financiers cu zmeura si fistic






Ingrediente madeleine cu ciocolata si tonka (pentru 27 bucati):

3 oua
125 gr zahar
125 gr faina
125 gr unt 82%
1/2 pastaie tonka

  Mod de preparare madeleine cu ciocolata si tonka

Mixam ouale cu zaharul pana cand compozitia devine cremoasa si zaharul este complet topit. Adaugam jumatate de pastaie de tonka data pe razatoare. In functie de gustul propriu puteti pune mai mult sau mai putin. 


Incalzim untul pana la punctul de fierbere apoi il lasam sa se racoreasca. Pentru reusita acestor prajituri este neaparat nevoie de unt cu continut ridicat de grasime. Turnam cu atentie untul peste crema de oua, fara a a adauga insa si zerul rezultat. Acest unt incalzit si scurs de zer poarta denumirea de unt clarifiat si capata un gust subtil de caramel.


Adaugam faina, incorporam, iar la final adaugam picaturile de ciocolata si amestecam pana la omogenizare.


umplem formele de madeleine cam pe trei sferturi cu aluat, fiindca vor mai creste putin la copt. Eu am folosit forma de silicon pe care le-am uns in prealabil cu foarte putin unt topit.


Coacem madeleinele in cuptorul preincalzit, la 180 de grade, pentru aproximativ 15 minute.


Le scoatem din forma cat sunt calde inca si le lasam pe un platou sa se raceasca.


loading...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!