ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

Se afișează postările cu eticheta retete frantuzesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retete frantuzesti. Afișați toate postările

12 mai 2021

Tort Fraisier

Tortul Fraisier este un clasic al cofetariei franceze, si, asa cum ne spune si numele, este un tort cu capsuni, celebru in intreaga lume, o combinatie minunata intre pandispanul simplu, crema mousseline si delicatele si parfumatele capsuni. Tortul Fraisier in varianta lui originala ar trebui sa aiba deasupra un strat de martipan. Dar cum copii mei nu iubesc deloc martipanul, dar adora efectiv capsunile, am preferat sa ma abat de la varianta originala, si sa il fac cu jeleu de capsuni.
Combinatia este deosebit de gustoasa, rezultatul va fi un tort foarte fin si racoros, ce merge servit chiar si dupa o masa mai copioasa. Lui Stefan i-a placut atat de mult acest tort, astfel incat a mancat nici mai mult nici mai putin decat trei felii!
Va recomand si tortul diplomat cu capsuni, tortul cu crema de branza si capsuni, tortul cu crema de capsuni si iaurt tortul cu piscoturi si bavareza de caspuni, tortul cu mousse de ciocolata si capsuni sau tiramisu cu capsuni. Mai multe retete cu capsuni gasiti aici. (click pe cuvintele subliniate pentru a ajunge in paginile retetelor)

 Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici sau pe instagram aici

11 nov. 2020

Cornuri cu unt

Am vazut zilele trecute cornurile astea cu unt la Gabi si tare mi-au placut, asa ca nu am mai stat pe ganduri si imediat am trecut la treaba. Ea le-a facut in varianta dulce, umplute cu ciocolata, eu am preferat insa varianta sarata si le-am adaptat putin. Prima data cand le-am facut m-am grabit, era si destul de tarziu, asa ca nu am respectat cu strictete etapele, dar chiar si asa au iesit atat de bune  incat le-am facut din nou, ca sa pot scrie reteta si pe blog, sa o gasesc mai usor atunci cand am nevoie de ea.
Practic aceste cornuri se aseamana destul de mult cu croissantele, as putea spune ca e un fel de aluat foietaj rapid. Nu va imaginati ca sunt chiar croisante dar oricum sunt senzationale, crocante la exterior, moi si pufoase la exterior, ne-au placut atat de mult incat cu siguranta le voi repeta de multe ori! Data trecuta am pastrat doua cornuri pana a doua zi, la fel de bune si gustoase au fost!
Va recomand si cornurile pizza, cornurile pufoase cu gem, cornurile cu mere, cornurile de post cu gem sau cornurile rapide pentru mic dejun


Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici  sau pe instagram aici

29 dec. 2018

Bavareza cu capsuni


Bavareza este o specialitate frantuzeasca, un desert aerat, care se serveste rece, alaturi de sosuri sau fructe proaspete. Bavareza cu capsuni este ideala dupa o masa copioasa fiindca este foarte gustoasa si racoroasa!

Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici. Ma gasiti si pe instagram aici.

13 dec. 2018

Mille-feuille (prajitura Napoleon)


Mille-feuille, in traducere libera o mie de foi, este o prajitura clasica, din bucataria franceza, cunoscuta si sub denumirea de Prajitura Napoleon, fiind intalnita destul de des si sub forma de tort.
In principiu prajitura are la baza trei straturi de foi din foietaj, doua straturi de crema de vanilie si un strat de glazura.  Fiindca eu am intins aluatul mai subtire mi-au iesit patru foi, asa ca le-am folosit pe toate. Aluatul foietaj il puteti face chiar voi acasa, sau puteti alege sa il cumparati din comert.
Eu am folosit Meggle Creme Patisserie pentru crema. Fiindca tot suntem in post trebuie sa va spun ca puteti gasi in comert si varianta vegana sau de post, Creme Patisserie Decor.
Asadar fii si tu chef la tine in bucatarie si rasfata-i de sarbatori pe cei dragi cu o prajitura delicioasa!

Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici. Ma gasiti si pe instagram aici

30 mar. 2018

Bavareza cu ciocolata



Bavareza sau bavarois cum ii spun francezii, este un desert aerat, servit rece, alaturi de diverse sosuri sau fructe. Ingredientele de baza ale bavarezei sunt laptele, galbenusurile, gelatina si frisca, insa exista multe variatiuni, putand adauga bavarezei vanilie, rom, ciocolata, cafea sau diverse fructe, cele mai populare fiind capsunele sau zmeura. 
Bavarezei ii putem adauga si diverse sosuri de fructe sau glazuri de ciocolata sau caramel si o putem decora cu  ciocolata, fructe proaspete, frunzulite de menta, etc. 
Este un desert foarte simplu, foarte usor de pregatit, un desert gustos si racoros, se serveste neaparat rece, direct de la frigider, si este ideal dupa o masa copioasa, asa ca  va recomand sa il pregatiti pentru Florii sau pentru masa de Paste.

23 nov. 2017

Madeleine cu ciocolata si tonka


Madeleinele, sau madlenele cum li se mai spune, sunt niste prajiturele mici si delicate din bucataria franceza care au la baza untul clarifiat, foarte ofertante de altfel, pentru ca pot fi pregatite in zeci de variante, atat dulci, cat si sarate. 
Astazi v-am adus o varianta pe gustul copiilor, madeleine cu ciocolata, la care am adaugat putina tonka pentru un gust desavarsit. Tonka sunt niste pastai cu gust subtil de migdale dulci, cu tente da vanilie si caramel un gust inconfundabil de care nu ai cum sa nu te indragostesti!
Va recomand sa incercati si madeleinele cu zmeura sau financiers cu zmeura si fistic

18 feb. 2017

Madeleine (madlene) cu zmeura


Madeleine sau madlene sunt niste prajiturele mici, pe baza de unt, originale din Franta. Cu timpul ele s-au raspandit pretutindeni in lume si in prezent se gasesc in sute, poate chiar mii de variante.
Sunt nemaipomenit de gustoase, sunt ideale la micul dejun alaturi de ceai, cafea sau lapte dar merg perfect si pentru pachetelul copiilor. Eu am facut doua portii in aceeasi zi, copiii efectiv le-au adorat si au disparut ca prin minune, cu greu am dosit cateva ca sa ramana pentru a doua zi la pachetel.
Eu le-am facut cu zmeura fiindca o adora copiii dar puteti foarte bine sa le faceti simple, cu stafide, cu picaturi de ciocolata, sau orice altceva va place.
Reteta este din cartea de bucate a Sandei Marin, o carte de bucate pe care orice gospodina ar trebui sa o aiba in casa! 

4 apr. 2016

Cum se fac choux a la creme?



Choux a la creme sunt miniaturile elegante umplute cu crema sarata sau dulce ce fac deliciul platourilor festive cu aperitive sau deserturi. Pentru aperitiv se pot umple cu creme sarate gen crema de branza, crema de avocado, crema de ficat, icre, etc iar in varianta dulce crema de vanilie, crema de sampanie, crema de ciocolata si multe alte variante in functie de gust si imaginatie.
Se fac foarte usor, sunt foarte practice doar ca aveti nevoie de o reteta buna si putina atentie.

2 oct. 2015

Financiers cu zmeura si fistic


Financier sau friand este o prajiturica din patiseria franceza, de regula avand forma de lingou, in general sunt prajituri micute adecvate pentru petrecerile cu ceai. E o prajitura delicioasa avand la baza faina de migdale si untul clarifiat.  Reteta de financiers am vazut-o acum ceva vreme la Dana si mi-a placut foarte mult. Multumesc Dana! 

20 iul. 2015

Confit de rata la slow cooker


Confitul de rata ( confit de canard) este o delicatesa culinata din bucataria Frantei, pulpe de rata gatite lent la foc mic in grasimea proprie si apoi pastrate la borcan in untura care si-au lasat-o.  Cand se scot se rumenesc foarte usor in tigaie si sut foarte fragede, atat de fragede incat se vor topi in gura!

17 feb. 2015

Pastrav in sos Meuniere


Suna pretentios, nu-i asa? De fapt e o mancare rustica din bucataria Frantei, sosul Meuniere insemnand sosul moraritei. O reteta simpla, nu tocmai ditetica ce-i drept, fiindca vorbim despre un peste dat prin faina si prajit in unt, dar e o reteta foarte gustoasa! 

27 mai 2014

Clafoutis cu cirese


O reteta rapida din bucataria franceza, clafoutis este practic o budinca cu fructe cu un aluat asemanator cu cel al clatitelor, ce se face extrem de usor si repede! Se poate face cu orice fructe, insa ciresele se potrivesc cel mai bine cu acest aluat.

22 iul. 2013

Ratatouille


Ratatouille este o tocană de legume tradițională, din regiunea Provence a Franței. Eu am adaptat-o putin dupa propriul gust.

Ingrediente:

2 vinete
2 dovlecei
1 kg rosii
1 ceapa
3-4 fire patrunjel
3-4 frunze busuioc
4-5 catei usturoi
4-5 linguri ulei masline
condiment pentru legume Kotanyi
sare, piper




Mod de preparare

Jumatate din cantitatea de rosii le taiem cuburi si le punem in blender. Adaugam ceapa, usturoiul, busuiocul, patrunjelul si uleiul de masline. Mixam. Asezonam cu sare, piper si condimentul pentru legume.
Punem jumatate din compozitie pe fundul tavii.


Taiem felii vinetele si rosiile. Dovlecelul il curatam mai intai de coaja apoi il feliem. Asezam legumele in tava, alternandu-le.



Turnam deasupra sosul de rosii ramas.



Dam la cuptor pana scade sosul si legumele se patrund usor.


19 nov. 2012

Brioche Suisse (Briose frantuzesti)


Va prezint astazi niste minunate briose frantuzesti : brioche suisse, o reteta cu specific frantuzesc apartinand lui Christian Felder. Reteta cremei de vanilie ii apartine lui Pierre Herme, celebrul cofetar din Paris (multumesc Ioana pt reteta).
Gustul e greu de descris in cuvinte, absolut divine, adata ce le vei gusta nu le vei uita niciodata!

Ingrediente briose frantuzesti:

pentru aluat:

500 gr faina
100 gr zahar
6 oua
25 gr drojdie
5 linguri lapte
250 gr unt
1 lingurita sare

pentru crema de vanilie:

500 ml lapte
100 gr zahar
5 galbenusuri
50 gr amidon
1 pastaie vanilie
100 gr fulgi de ciocolata

pentru uns:

1 galbenus
2 linguri smantana

pentru sirop:

150 ml apa
5 linguri zahar




Mod de preparare briose frantuzesti:

Frecam drojdia cu o lingura de zahar pana se lichefiaza. Adaugam laptele si omogenizam. Lasam la dospit.
Inglobam apoi ouale unul cate unul.


Alternam cu faina amestecata cu zaharul.


 Dupa ce am incorporat  toata faina si ouale incepem sa adaugam untul la temperatura camerei. Adaugam cate doua trei cubulete, incorporam , apoi alte cubulete, iarasi incorporam, pana terminam tot untul. La final obtinem un aluat moale si lipicios pe care il lasam la dospit pana isi tripleaza volumul.


Rasturnam aluatul dospit pe masa de lucru bine infainata si framantam  pana obtinem un aluat pufos si nelipicios. Acoperim aluatul cu o folie si il dam la frigider pentru o ora. Atentie, aluatul va continua sa creasca si in frigider.


 Intre timp pregatim crema de vanilie. Punem la fiert laptele cu zaharul si pastaia de vanilie, pe care o despicam in prealabil cu un cutit si  punem semintele in lapte.


Frecam galbenusurile cu amidonul.


Punem cratita pe foc si adaugam laptele fierbinte, lingura cu lingura peste galbenusuri, amestecand continuu pana incepe sa se ingroase compozitia. Dam deoparte si amestecam vertiginos ca sa nu ramana cocoloase. Acoperim cu folie alimentara sa nu prinda pojghita si o lasam sa se raceasca.


Scoatem aluatul de la frigider il rasturnam pe masa de lucru infainata si framantam din nou. Vom obtine un aluat foarte fin.


Impartim aluatul in doua si intindem o foaie.


Punem deasupra jumatate din crema de vanilie in strat subtire apoi presaram fulgii de ciocolata.Atentie, nu puneti un strat foarte gros de budinca fiindca va curge la copt.


Impaturim aluatul acoperind astfel incat sa se acopere umplutura.


Cu un cutit bine ascutit taiem  fasii de 5-6 cm .


Le punem in tava tapetata cu hartie de copt lasand putin spatiu intre ele si le ungem cu galbenusul de ou batut cu smantana.


Le punem la copt la foc mediu circa 20 minute pana se rumenesc usor. Fierbem apa cu zaharul pana dau in doua trei clocote. Ungem briosele fierbinti cu sirop din abundenta si le lasam la racit.


Aluatul  ramas il intindem la fel ca si pe primul doar ca nu il vom impaturi ci il vom rula. Taiem apoi rulada in felii de 5-6 cm. Intr-o tava rotunda asezam rulourile unul langa altul.


Dam la cuptor pana se rumeneste apoi ungem cu sirop.
Un desert extraordinar, un aluat pufos, pufos si fraged, se preteaza foarte bine si pentru cornuri cu diverse umpluturi!




 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes