ULTIMELE RETETE

Postare prezentată

RETETE RAPIDE

Traim in secolul vitezei, timpul trece pe langa noi, iar noi cu greu reusim sa ii facem fata. Asa ca am pregatit...

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

8 oct. 2026

Alivenci bucovinene cu branza dulce

Alivenci bucovinene cu branza dulce, o reteta traditionala din inima Bucovinei, foarte gustoase si consistente, insotite de smantana si dulceata de afine, un adevarat rasfat culinar! 
De cand a intrat Stefan la Colegiul Militar de la Campulung Moldovenesc am tot facut drumuri prin frumoasa Bucovina si astfel am avut si ocazia sa fac cunoastinta cu o multime de preparate traditionale bucovinene, precum si cu aceste minunatii dulci! Alivenci moldovenesti mai mancasem, insa eu le stiam in varianta cu branza sarata de oi, gasiti reteta pe blog aici. In varianta dulce am mancat pentru prima data, iar smantana si dulceata de afine alaturi de care au fost servite au reprezentat un mare plus, pentru ca practic au imbogatit cu mult gustul acestora! Reteta de alivenci este mentionata si de Pastorel Teodoreanu si de Radu Anton Roman!

Eu am imbinat traditionalul cu tehnologia moderna si mi-am usurat munca folosind mixerul de mana Heinner HM-DC800WH!
Mixerul are o putere de 800W, motor DC, 6 viteze plus turbo, este prevazut cu buton ejector si are telurile si carligele verticale din inox. Mixerul are un design elegant si poate fi depozitat si pe verticala, ceea ce ajuta foarte mult in eficietizarea spatiului!

Reteta face parte din seria 15 ani de Heinner cu 15 retete memorabile  si cu aceasta ocazie va invit sa vizitati si pagina de instagram a bloguluui aici si daca doriti sa participati la un Giveway unde aveti sansa sa castigati un mixer de mana! 

 


 Ingrediente alivenci bucovinene cu branza dulce 

500 g branza dulce de vaci
200 g smantana minim 20%
100 g zahar pudra
4 oua
200 g malai
50 g faina
100 ml lapte
25 g unt topit 
 
pentru servit
 
smantana
dulceata de afine
 
Mod de preparare alivenci bucovinene cu branza dulce 
 
Punem intr-un vas branza dulce de vaci, smantana, galbenusurile si zaharul pudra. Daca doriti ca produsul final sa aiba o textura mai fina puteti fie sa folositi o branza de vaci cu o textura mai cremoasa, fie mixati branza cu un blender vertical sau un minitocator pana devine cremoasa. 
 Puteti folosi urda dulce in loc de branza sau chiar cas daca nu aveti altceva. 

Amestecam bine si adaugam malaiul si faina.


Amestecam pana la omogenzare apoi adaugam laptele si untul topit. 

Cu anutorul mixerului de mana Heinner HM-DC800WH mixam albusurile pana obtinem o spuma tare. Pentru a obtine o spuma tare este important sa folosim vase curate si bine uscate si cand separam albusurile sa avem grija sa nu ramana urme de galbenusuri in albus. 

Adaugam albusurile peste compozitie si, cu ajutorul unei spatule incorporam albusurile cu miscari circulare, de jos in sus, astfel incat sa inglobam si aerul. Sub nici o forma nu folosim mixerul la aceasta etapa pentru ca s-ar lasa albusul si ar influenta textura alivencii.


Cam asa trebuie sa arate compozitia la final, moale si bine aerata.

Am tapetat o tava cu hartie de copt, sau o ungem cu unt mai ales daca folosim o forma termorezistenta si turnam in ea compozitia. Dimensiunile tavii pe care am folosit-o eu sunt 18/28 cm.

Coacem in cuptorul preincalzit, la 180 grade, pentru circa 40 minute pana cand se rumeneste deasupra. 

Taiem imediat alivanca in patrate potrivit de mari si punem pe fiecare o lingura de smantana si o lingura de dulceata de afine. Eu am adaugat si o frunzulita de menta pentru o pata de culoare si o nota de prospetime. Se serveste calda, e buna si rece, dar rece se va intari putin, asadar ideal ar fi sa o serviti imediat ce o scoateti din cuptor, in plus si contrastul dintre alivanca calda si smantana si dulceata rece vor duce intreaga experienta la un alt nivel! 



Distribuie daca iti place:

Trimiteți un comentariu

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes