ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

5 dec. 2021

Prajitura cu mascarpone, cafea si crema de whiskey


Probabil ca v-ati dat seama inca din titlu ca avem de-a face cu o prajitura exclusiv pentru adulti, mai ales ca avem, asadar din start va recomand sa nu o serviti sub nici o forma copiilor. Nici macar adultilor care urmeaza sa urce la volan nu va recomand sa o serviti. 
Pentru copii puteti pregati prajitura cu mascarpone si piersici, sau prajitura cu mascarpone si capsuni, cu siguranta vor fi mult mai pe gustul lor. 

Despre prajitura de astazi nu pot decat sa va spun ca e divina, asta daca va plac dulciurile cu cafea, evident: blat pufos, bine insiropat, crema pufoasa si aromata si glazura fina, careia alcoolul ii da un gust cu totul deosebit. Un adevarat rasfat!
Mai multe retete de prajituri gasiti aici. (click pe cuvintele subliniate pentru a ajunge in pagina retetelor)


Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici sau pe instagram aici

Ingrediente prajitura cu mascarpone si cafea

pentru blat

5 oua 
5 linguri 
zahar 
5 linguri ulei 
5 linguri apa 
5 linguri faina 
3 linguri cacao 
un praf sare 
 
pentru sirop
 
200 ml cafea
2 linguri zahar

pentru crema

300 g smantana fermentata (acra) minim 30%
100 g zahar pudra
500 g mascarpone
2 linguri zahar pudra
2 linguri ness 
2 linguri zahar pudra
1 lingurita esenta cafea
 

pentru glazura

200 g ciocolata lapte
100 ml smantana dulce pt frisca 
50 ml Baileys (crema de whiskey)


Mod de preparare prajitura cu mascarpone si cafea

Separam albusurile de galbenusurile. Batem albusurile cu un praf de sare pana devin ferme. Adaugam zaharul si mixam pana cand obtinem o bezea tare si lucioasa. Mixam galbenusurile cu uleiul si emulsia rezultata o adaugam peste albusuri. Adaugam si apa si incorporam, cu ajutorul unei spatule. 

 

Adaugam faina si cacao si incorporam. Punem compozitia in tava tapetata cu hartie de copt si nivelam. (dimensiuni tava 25*35) 

 

Coacem la 180 grade, pentru circa 30 minute. Lasam blatul sa se raceasca apoi il asezam pe un fund sau un platou cu fata in jos, si desprindem cu grija hartia de copt. Preparam cafeaua pe care o indulcim, o lasam sa se raceasca,apoi insiropam blatul.
 

Frecam mascarponele cu cele doua linguri de zahar pudra ana devine cremos. Frecam nesul cu doua linguri de zahar pudra si doua-trei picaturi de apa calda si adaugam peste mascarpone. Adaugam si esenta de cafea si amestecam pana la omogenizare.

Smantana fermentata, obligatoriu cu minim 30% grasime o lasam mai intai intr-o sita, la scurs, apoi o mixam impreuna cu zaharul pudra. Atentie, cand s-a ingrosat si a devenit cremoasa va opriti, pentru ca se va transforma in unt daca e batuta prea mult. Eu am folosit smantana Solomonescu, cu 30% grasime. Adaugam frisca astfel obtinuta peste crema de mascarpone cu cafea si incorporam folosind mixerul, doar atat cat sa se omogenizeze, nu mai mult ca sa nu devina unt. Nu este nevoie de gelatina deoarece crema se va intari suficient.

Intindem crema astfel obtinuta peste blatul insiropat. Nu intindeti sub nici o forma crema peste blatul cald! Dam la frigider. Eu ca sa economisesc timp o pun un minut la congelator.

Pregatim glazura de ciocolata. Punem intr-un vas, la foc mic, ciocolata, smantana dulce pentru frisca  si crema de whiskey. Amestecam continuu, pana cand ciocolata este complet topita si am obtinut o glazura fina si lucioasa. Lasam cateva minute glazura sa se racoreasca (atentie, doar sa se racoreasca, nu sa se raceasca de tot, pentru ca se va intari si nu o veti mai putea intinde), apoi intindem glazura peste prajitura scoasa direct din frigider si o nivelam cu ajutorul unui cutit cu lama lunga. Trebuie sa lucrati rapid, deoarece crema de ciocolata in contact cu crema rece, din frigider, are tendinta de a se intari foarte repede. Dam la frigider cateva ore, ca sa se intareasca glazura, si sa se imprieteneasca toate aromele prajiturii.

cu ajutorul unui cutit cu lama lunga taoem prajitura cuburi. Cutitul il vom sterge inainte de fiecare taietura, ca sa obtinem un aspect frumos in sectiune. Eu am decorat cu boabe de cafea, dar gasiti incomert ciocoata in forma de boabe de cafea, e mult mai potrivita.



Distribuie daca iti place:

4 comentarii :

  1. buna seara, va rog mult sa mai precizam odata, folosim smantana fermentata sau smantana pentru frisca?
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara, da, smantana fermentata cu minim 30% grasime. Eu am folosit smantana solomonescu cu 30%

      Ștergere
  2. Buna. As putea înlocui smantana fermentata cu cea de gatit/frisca? Mulțumesc!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu smantana de gatit in nici un caz dar o puteti inlocui cu smantana pentru frisca.

      Ștergere

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes