ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea ciorba. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea ciorba. Sortați după dată Afișați toate postările

15 iun. 2014

Ciorba taraneasca de vacuta


Oricat de cald ar fi afara ciorba nu lipseste niciodata din meniul nostru si spre marea mea bucurie si Stefan este  fan ciorbite. Daca ar fi dupa Alexandra  ar fi bine daca nici nu ar exista dar nici nu o fortez fiindca eu am ramas cu sechele din copilarie cand ne tot stresa mama, obligandu-ne sa mancam ciorba toata. 

6 iun. 2014

Ciorba de perisoare


Indiferent cat e de cald afara, ciorba nu-mi lipseste din meniu, iar cum nu mai facusem demult ciorba de perisoare am profitat ca astazi a fost ceva mai racoare si am trecut la treaba!

8 dec. 2018

Ciorba taraneasca de porc


In perioada rece, cand afara este foarte frig, dupa o zi lunga si obositoare la serviciu, o ciorba fierbinte cu carne de porc si multe legume iti va incalzi sufletul si iti va da putere. Daca aveti si carne proaspata de porc, ideal din porcul crescut in curtea casei, ciorba va fi cu atat mai gustoasa.
Daca nu ati reusit sa puneti voi rosii in bulion pentru iarna va recomand sa folositi pentru aceasta ciorba rosiile cuburi de la Sun Food, nu veti simti diferenta, atat sunt de gustoase! 

Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici. Ma gasiti si pe instagram aici.   

13 apr. 2017

Ciorba de miel cu taitei de casa



Ciorba de miel este nelipsita de pe masa de Pasti si intotdeauna o savuram cu placere, cu mult leustean si cu ceapa verde.
Va recomand si retetele de pasca, retete de drob si retete de cozonac. Mai multe retete pentru Pasti gasiti aici. (click pe cuvintele subliniate pentru a ajunge in pagina retetelor)
 Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici. Ma gasiti si pe instagram aici.

29 ian. 2018

Năcreală cu chisleag


Năcreală cu chisleag este o ciorba de cartofi acrita cu chisleag, originara din zona Moldovei. Cu siguranta multi dintre voi va veti intreba, pe buna dreptate, ce este chisleagul. Ei bine, este practic lapte  de vaca inchegat, lapte care ramane in vas dupa luarea smantanii formate la suprafata. 
La origini aceasta ciorba este cunoscuta sub numele de sârbusca sau zărbusca, si isi are obarsiile in zona de nord a Moldovei, in Muntii Neamtului mai exact, unde o preparau ciobanii de la stana, si o acreau cu zer de oaie sau cu jintita. In timp, aceasta reteta a patruns in mai multe variante, in diverse zone ale Moldovei, regasindu-se sub denumirile de sârbusca, zărbusca, dresala sau năcreala. In unele zone se foloseste zerul sau jintita pentru a o acri, in altele chisleagul, in unele zone apare chiar smantana, sau smantana amestecata cu iaurt. Tot in functie de zona se pot adauga fie pastai si mazare, fie diverse ierburi, cum ar fi stevia, loboda sau urzicile. Indiferent de varianta la baza vom avea o fiertura de cartofi, ceva mai groasa decat o ciorba obisnuita, si un preparat lactat cu care o vom acri.
Si, ca sa revenim la titlul retetei, sunt convinsa ca multi dintre voi l-ati citit de doua-trei ori, si  apoi v-ati intrebat in ce limba l-am scris. In Moldova, si in special la sate, inca se foloseste un numar impresionant de regionalisme, asadar, daca aveti ocazia sa ajungeti intr-un sat din Moldova, cu siguranta veti avea nevoie de un dictionar sau de o persoana care sa va explice intelesul acestora. Eu am crescut in sudul Moldovei, la Galati, si totusi dupa ce m-am casatorit si am mers pentru prima data la soacra mea, in nordul judetului, m-am simtit cumva intr-o alta lume. In afara de faptul ca acolo parca timpul s-a oprit in loc, iar peisajele au un farmec aparte, mi-a fost greu sa inteleg ceea ce mi se cerea, cuvinte precum bageac, pestelca, rola, tocmagi sau chisleag imi erau total straine si a trebuit sa le invat, rand pe rand. Imi amintesc cu drag acele zile, dar si cu tristete in suflet fiindca soacra mea a plecat dintre noi la inceputul acestui an, iar in urma ei au ramas doar amintirile si cateva retete pe care le-am invatat de la ea, cum ar fi  invartita moldoveneasca cu nuca, turtele de Craciun sau budinca de corasla.
Tot din bucataria Moldovei va recomand si tochitura moldoveneasca, alivencile moldovenesti, poale-n brau, mucenicii moldovenesti sau ciorba radauteana. Mai multe retete traditionale gasiti aici. (click pe cuvintele subliniate pentru retete)

Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici.

27 apr. 2013

RETETE DE PASTI



Retete pentru Pasti! Am adunat laolalta cateva retete reprezentative pentru masa de Pasti, retete traditionale, retete internationale, retete reinterpretate, dar deopotriva de gustoase! Retete de Pasti simple, retete de Pasti delicioase, retete pentru Pasti pentru toate gusturile si mai ales, pentru toate buzunarele. Veti gasi retete de pasca, retete de drob, retete cu carne de miel si diverse retete traditionale pentru Pasti. Retete din bucataria romaneasca sau retete din bucataria internationala, pe gustul tuturor.
Sper sa va fie sursa de inspiratie si sa se regaseasca pe masa voastra aducandu-va bucurie in suflet!
Paste fericit si luminat, lumina sfanta a invierii sa va calauzeasca pasii!

 Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici.



Pentru a ajunge in pagina retetelor dati click pe denumirea retetei sau pe imaginea aferenta! 

9 dec. 2014

Ciolan afumat cu fasole rosie si un concurs savuros



Dragii mei,  desi suntem inca in post, incet, incet intram in atmosfera sarbatorilor si gandul ne este la miros de brad, clinchet de clopotei, colinde si caldura mesei de Craciun. Ciorbe, fripturi, sarmale, cozonaci, gospodinele se intrec pe ele insele in prepararea bunatatilor si raspandesc bucurie in inimile celor din jurul mesei.

6 iul. 2020

Ciorba de fasole, cu afumatura si tarhon


Cu poftele nu te pui, si cum imi era pofta teribil de o ciorba de fasole am pus imediat fasolea la fiert! Evident, in doua zile am dat-o gata, dar macar am potolit poftele!
Va recomand si borsul de fasole cu zeama de varza, supa de fasole cu ciolan, iahnie de fasole, supa toscana de fasole sau supa crema de fasole cu bacon crocant.  Mai multe retete cu fasole gasiti aici
 Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici.

26 oct. 2020

Supa de pui cu taitei de casa

 
Supa de pui cu taitei de casa este genul acela de supa care te face bine cand esti bolnav, care te inveseleste cand esti trist, care iti da energie cand esti lipsit de vlaga! Pe mine si mirosul acestei supe ma binedispune! Eu eram obisnuita din copilarie cu supa de pui cu galuste, insa sotul, care a stat o perioada in Banat, mi-a tot cerut sa ii fac supa aceasta, astfel ca am ajuns sa o indragesc si eu.
In Banat supa de pasare cu taitei este nelipsita de la nunti, de la petreceri, sau de la mesele de duminica.
Evident, cea mai buna supa o vom obtine cu pasare grasa de curte si oua de tara, insa cum eu de data asta nu ajunsesem la parintii mei la tara ca sa imi fac aprovionarea am cumparat un pui  din cel galben, crescut cu cereale. Puiul l-am luat din Lidl, nu stiu sa va spun de la ce firma era,  fiindca nu m-am uitat, din pacate. Desi initial am fost reticenta, dupa cum vedeti si din fotografii puiul a fost foarte gras si mi-a depasit asteptarile! Asadar se poate si fara pasare de curte.
Va recomand si supa de pui cu galusteciorba de cocos cu taitei de casa, supa de rata cu taitei, ciorba de pui a la grec sau ciorba radauteana. Mai multe retete de supa gasiti aici. Mai multe retete de ciorba gasiti aici.

Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici  sau pe instagram aici

12 apr. 2010

Bors de stevie

Borsul de stevie este o reteta ce imi aminteste de bunica, pentru ca de la ea am invatat sa il fac, si primavara il pregatesc foarte, foarte des, pentru ca ne place foarte mult. Daca tineti post puteti renunta la oua.
Va recomand si borsul de urzici, borsul de loboda, borsul de cartofi, borsul de fasole sau borsul de sfecla rosie. Mai multe retete cu stevie gasiti aici.


Ingrediente bors de stevie

5-6 cartofi mari
1 dovecel
1 legatura ceapa verde
1 legatura stevie
300 ml bors
2 oua
1 legatura leustean
sare dupa gust

Mod de preparare bors de stevie

Curatam cartofii si dovleceii, ii spalam si ii taiem cuburi, apoi ii punem in oala. Adaugam ceapa tocata marunt.

Completam cu apa. eu am pus circa 4 l apa, dar depinde foarte mult si cum va place borsul de stevie: mai gros sau mai cu zeama.

Stevia o spalam bine, o curatam, daca e mai mare o rupem bucati si o adaugam in oala.

Adaugam sare dupa gust si lasam la foc mic pana cand sunt fierti cartofii. Adaugam borsul si cand da in clocot adaugam ouale batute cu cateva linguri de apa si amestecam imediat astfel incat sa se formeze niste zdrente. Borsul il veti adauga dupa propriul gust, si infunctie de cat este de acru. Daca tineti post renuntati la oua. Bunica mea in post obisnuia sa puna o mana de orez in ciorba, dar daca alegeti aceasta varianta va trebui sa puneti orezul de la inceput.

Dam ciorba deoparte si adaugam mult leustean verde taiat marunt.

Noua ne place aceasta ciorba rece, de la frigider, si o mancam cu ceapa verde.


29 iun. 2021

Tarhon in otet

Tarhonul l-am descoperit abia de cativa ani, si mi-a placut mult aroma lui. Si pentru ca mama a avut anul acesta tarhon in gradina, am profitat si am pus si pentru iarna tarhon in otet.
Am mai folosit tarhon la ciorba de fasole cu afumatura si tarhon, la ciorba de cartofi cu afumatura si tarhon sau la ciorba de miel cu smantana si tarhon. Tarhonul astfel pregatit este foarte bun pentru a acri si a da gust unor astfel de ciorbe. 


Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici sau pe instagram aici

22 iul. 2016

Ciorba de fasole pastai


Ciorba de fasole pastai este o ciorba simpla, de vara, o reteta de sezon ce se prepara foarte usor, este foarte gustoasa si satioasa si are avantajul ca poate fi mancata si rece! Toate ingredientele au fost culese direct din gradina parintilor mei, asadar ciorbita mea a fost si mai buna si gustoasa!

27 apr. 2010

Ciorba de miel



Ingrediente

2 kg oase si coasta miel
1 morcov
1 telina
1 pastarnac
1 leg ceapa verde
1 legatura leustean verde
1 l bors
2 linguri bulion
2 oua
faina cat cuprinde
sare si piper






Mod de preparare
Se spala carnea de miel si se pune la fiert.Se lasa sa fiarba pana incepe sa faca spuma.Se aduna spuma si se adauga telina, morcovul, pastarnacul si ceapa verde tocate marunt si se lasa sa fiarba la foc mic.


In acest timp facem taiteii astfel:Batem un ou cu un praf de sare si adaugam faina pana obtinem un aluat pe care il intindem in foaie cat mai subtire posibil.Se lasa apoi 30-40 minute sa se usuce.



Dupa ce s-a uscat foaia se ruleaza sub forma unui sul si se taie cu cutitul fasii cat mai subtiri.Se intind taiteii pe masa de lucru si se mai lasa cateva minute sa se usuce.(Taiteii se pot pastra ie uscati in pungi de hartie, fie la congelator)




Cand carnea si legumele sunt aproape fierte se adauga borsul, bulionul, sarea si piperul si se mai da intr-un clocot .Se adauga apoi taiteii si se lasa la fiert in continuare.





Cand sunt fierti si acestia se drege ciorba cu un ou(un ou se bate cu 3-4 linguri de ciorba fierbinte, apoi se toarna in oala.Se stinge focul si se adauga leusteanul tocat.
Se mananca fierbinte cu ceapa verde.


1 sept. 2010

Ciorba radauteana




Ingrediente

1 pui mare
1 telina
3 morcovi
3 radacini patrunjel
1 kg smantana
3 galbenusuri
1 capatana usturoi
otet dupa gust
sare, piper



Mod de preparare




Se pun la fiert legumele impreuna cu puiul. Se aduna din cand in cand spuma care se formeaza. Cand sunt fierte se scot din zeama atat legumele cat si puiul.
Se strecoara zeama ramasa si se pune din nou la fiert.


Pieptul de pui se taie fasii si se lasa deoparte.



Smantana se bate bine si se amesteca cu galbenusul de ou.




Se adauga doua trei linguri de supa fierbinte si se amesteca usor ca sa nu se branzeasca. Apoi se adauga in oala amestecand continuu.
Mare atentie este foarte important sa fie o smantana destul de grasa (20% am avut eu) altfel cand o adaugam in oala se taie si stricam tot aspectul ciorbei.

 
Se adauga otet dupa gust, usturoiul pisat, adaugam sare , piper,  punem si fasiile de piept de pui si mai dam in doua- trei clocote. Daca doriti puteti adauga patrunjel verde tocat marunt.


Se serveste fierbinte, eventual cu ardei iuti. La masa o putem duce insotita de smantana si de otet, astfel fiecare sa o dreaga dupa bunul sau plac.
E o ciorbita delicioasa si inlocuieste cu succes ciorba de burta, de aceea i se mai spune si ciorba falsa de burta. Merge de minune dimineata dupa o petrecere, dar si oricand in timpul zilei.



 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes