BREAKING NEWS

30 iunie 2010

Socata


Socata este o bautura racoritoare acidulata si foarte parfumata obtinuta din florile de soc, o bautura ce pe langa efectul racoritor are multiple proprietati florile de soc fiind recomandate in combaterea mai multor afectiuni: afectiuni reumatice, afectiuni digestive avand efect diuretic si laxativ, afectiuni respiratorii fiind eficiente in raceala, gripa si bronsita. Socata este ideala in curele de slabire, avand efect detoxifiant, ajutand la eliminarea toxinelor din organism. 
Si nu in ultimul rand socata e una din cele mai frumoase amintiri din copilarie, atunci nu gaseam atatea sucuri in magazine, un brifco sau un pepsi nu ni-l permiteam intotdeauna, iar cand ne facea mama socata eram cei mai fericiti si savuram licoarea aromata, nu ne lasam pana nu o dadeam gata pana la ultimul strop! 
Daca doriti sa va bucurati si iarna de aroma socului  va recomand si siropul de soc la rece sau siropul de soc preparat prin fierbere.



Ingrediente

10 flori de soc
500 gr zahar
10 gr drojdie
2 lamai
5 litri apa 





Mod de preparare

Se pun florile de soc intr-un vas. Se presara deasupra zaharul apoi se adauga lamaile taiate felii. Zahar puteti adauga dupa propriul gust, mai mult sau mai putin.



Se toarna apoi apa, se adauga drojdia diluata cu putina apa, se acopera borcanul si se pune in bataia directa a soarelui. Daca doriti puteti renunta la drojdie, insa procesul de fermentare va dura putin mai mult, fiindca practic rolul drojdiei este de a grabi fermentarea. Daca nu adaugati drojdie pentru a avea aciditate puteti adauga o mana de stafide. 

 


Se amesteca de doua trei ori pe zi si se gusta din cand in cand. Cand a ajuns la aciditatea optima (dupa gustul fiecaruia), se strecoara, se pune in sticle si se da la rece.




 In functie de cat este de cald socata poate fi gata in 2-3 zile. Se pastreaza la frigider. 
Daca doriti sa obtineti un delicios vin de soc lasati sa fermenteze mai mult, aproximativ o saptamana pana ce socata se va transforma in vin.




2 comentarii :

  1. un pahar cu socata,servesc si eu ca tare mi-i sete si tare-mi mai place!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mimi,te poftesc la o socata rece atunci ! Mai am si vin de soc la frigider daca vrei.

    RăspundețiȘtergere

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes