ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

4 apr. 2021

Prajitura Kinder Bueno

 Prajitura Kinder Bueno este o prajitura delicioasa si mai ales, pe gustul copiilor. Am vazut prajitura pe blogul Mirelei, cu ceva vreme in urma, si mi-a atras atentia, si uite ca in sfarsit i-a venit randul.
Va recomand si prajitura Kinder felie de lapte, prajitura Bounty, prajitura Snikers, sau prajitura Krem a la Krem.  Mai multe retete de prajituri gasiti aici.

 Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici sau pe instagram aici

 

 

Ingrediente prajitura Kinder Bueno

pentru blatul cu nuca

8 albusuri
100 g zahar pudra
30 g pesmet
30 g faina
120 g nuca macinata
5 g praf copt
 
pentru stratul de nutella
 
300 g nutella
 
pentru crema

8 galbenusuri
200 g zahar pudra
50 g amidon
500 ml lapte
1 lingurita vanilie
200 g unt 82%
3 linguri cacao

pentru blatul biscuiti

200 g biscuiti petit beure

pentru stratul de frisca

200 g smantana dulce pt frisca
50 g ciocolata

Mod de preparare prajitura Kinder Bueno

Separam cu atentie albusurile de galbenusuri. Punem albusurile intr-un bol, preferabil din inox, bine spalat si uscat, si le mixam pana cand devin spuma tare.
 
 

Adaugam zaharul pudra si mixam pana cand obtinem o bezea lucioasa, care formeaza varfuri, cum se vede in imaginea de mai jos. Puteti folosi si zahar tos, doar ca va dura ceva mai mult, pentru ca va trebui sa mixati pana cand se topeste bine zaharul.

Adaugam nuca macinata, faina, pesmetul si praful de copt.

Amestecam cu o spatula, cu miscari circulare, pana cand le vom incorpora in bezea. La aceasta etaoa sub nici o forma nu vom folosi mixerul, fiindca albusul se va lasa. Punem compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt si nivelam.  (dimensiuni tava 25/35)

Coacem in cuptorul preincalzit, la 180 grade, pentru circa 15 minute, cat sa se rumeneasca usor deasupra.


Desprindem cu foarte mare grija blatul de pe foaia de copt. Eu il intorc cu fundul in sus, si astfel imi este mult mai usor sa desprind hartia.  Cat baltul este cald inca intindem nutella, in  strat subtire, pe toata suprafata. Daca lasam blatul sa se raceasca si punem dupa aceea nutella, aceasta va fi mai greu de intins. 
Dupa ce am intins nutella lasam sa se raceasca blatul si dam la frigider.

Pregatim crema. Mixam galbenusurile cu zaharul pudra pana cand compozitia devine cremoasa si incepe sa se albeasca. Adaugam adidonul si mixam pana cand este incorporat. Adaugam laptele si transferam intr-un vas pe care il punem la foc mic. Amestecam continuu pana cand compozitia incepe sa se ingroase. Dam deoparte, adaugam vanilia si acoperim cu o folie alimentara ca sa nu faca crusta si o lasam sa se raceasca. Crema mea a iesit atat de galbena fiindca am folosit oua de la tara, de la gaini crescute natural cu grau, porumb si iarba, si care alearga prin curtea parintilor mei. Am facut aceasta precizare deoarece adeseori am fost intrebata daca am folosit colorant la crema de oua. Atunci cand voi folosi colorant fara doar si poate voi preciza acest lucru.

Cand crema s-a racit complet mixam putin untul si il adaugam peste crema.

Mixam untul cu crema de vanilie pana la omogenizare. Impartim crema in doua parti egale. Prima parte o intindem peste stratul de nutella si nivelam. In cea de a doua parte adaugam cacao si mixam. O lasam deoparte.

Peste crema adaugam biscuitii. Nu este necesar sa ii insiropati in prealabil, se vor inmuia suficient de la creme.

Peste stratul de biscuiti punem crema cu cacao si nivelam.

Mixam smantana dulce pentru frisca pana cand incepe sa se intareasca. Atentie sa nu mixati mai mult decat este cazul fiindca s-ar putea transforma in unt. Intindem stratul de frisca peste crema de cacao si nivelam.

Rade deasupra ciocolata, pe toata suprafata prajiturii. Dam la frigider peste noapte.

A doua zi taiem prajitura in dreptunghiuri, cu un cutit bine ascutit. Cand o taiati va uitati la margini, si o veti taia dupa dimensiunea biscuitelui, ca sa aveti un aspect frumos in sectiune.


Distribuie daca iti place:

7 comentarii :

  1. Răspunsuri
    1. Buna! Am scris in postare, chiar la etapa cremei de vanilie:
      "Mixam untul cu crema de vanilie pana la omogenizare. Impartim crema in doua parti egale. Prima parte o intindem peste stratul de nutella si nivelam. In cea de a doua parte adaugam cacao si mixam. O lasam deoparte."
      Partea care am lasat-o deoparte, in care am adaugat cacao este crema de cacao.

      Ștergere
  2. Bună!Pt tort 26 cm merge jumătate din crema?Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Super buna! ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc frumos dna Violeta pentru aceasta reteta. Arata super si vreau sa o incerc, in cazul in care o voi gresi, voi repeta reteta. Sunt convinsa cä si gustul este unul pe masura!
    Va multumesc 🙏💖⚘

    RăspundețiȘtergere

  5. Rețetă la crema cu cacao?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urmariti cu atentie reteta, la un moment dat am precizat sa impartim crema de vanilie in doua si in jumatate adaugam cacao.

      Ștergere

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes