ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

21 iul. 2013

Pizza cu pui si legume



Ingrediente:

pentru aluat:

250 gr faina
125 ml apa
2 linguri ulei masline
3,5 gr drojdie uscata
1/2 lgt sare
1/2 lgt zahar

pentru umplutura:

250 gr piept pui
200 gr cascaval
1/2 ardei gras
1/2 ardei capia
4-5 felii dovlecel
1 rosie
1 lgt Vegeta Naturella
1 lgt oregano
4 lgt sos rosii
2 linguri ulei de masline


Mod de preparare:


Pentru aluat amestecam toate ingredientele pana la omogenizare apoi framantam usor. Lasam la dospit.
Cat creste aluatul pregatim umplutura. Taiem pieptul de pui cubulete mici. Intr-un vasde teflon sotam usor pieptul de pui in doua linguri de ulei de masline.



 Adaugam apoi ardeiul gras si ardeiul capia taiat fasii, rosiile si dovleceii taiati cubulete. Adaugam Vegeta Naturella si oregano si sotam 1-2 minute doar cat sa se intrepatrunda aromele.


 Facem patru bile de aluat pe care le intindem cu sucitorul obtinand patru cercuri subtiri de aluat. Le punem in tava tapetata cu hartie de copt si le intepam pe toata suprafata cu o furculita ca sa nu se umfle la copt.


 Ungem fiecare cerc de aluat cu cate o lingurita de sos de rosii pe toata suprafata.


 Punem pe fiecare pizza cate o lingura de casacaval ras apoi repartizam uniform umplutura.


 Deasupra radem restul de cascaval.


 Dam la cuptor pana se rumeneste usor.




20 iul. 2013

Prajitura cu ciocolata si zmeura





Ingrediente:

pentru blat:

12 oua
12 linguri zahar
12 linguri ulei
12 linguri faina
4 linguri cacao

pentru crema:

400 ml frisca
400 gr ciocolata amaruie
300 gr zmeura

pentru sirop:

300 ml apa
5 linguri zahar
3 linguri esenta rom

pentru glazura si decor:

100 gr ciocolata
100 ml frisca
100 gr zmeura

Mod de preparare

Batem ouale  cu zaharul pana ce compozitia devine cremoasa. Adaugam uleiul, faina si cacao si omogenizam. Impartim compozitia in doua si coacem cele doua blaturi in tava tapetata cu hartie de copt.


Cat stau blaturile la cuptor pregatim siropul si crema. 
Pentru sirop fierbem apa cu zaharul si dupa ce dam deoparte de pe foc adaugam romul. Lasam sa se raceasca.
Pentru crema punem frisca si ciocolata intr-un vas si punem pe foc pana cand se incalzeste frisca, fara a aduce insa la punctul  de fierbere.  Amestecam bine pana se topeste ciocolata. 



Dam la frigider 10 minute doar atat cat sa putem intinde crema pe prajitura. nu lasati mai   mult de 10 minute fiindca se intareste si nu va mai putea fi intinsa.


Adaugam zmeura in compozitia de ciocolata.


Intindem primul blat, il insiropam si apoi intindem crema si o nivelam cu o spatula.


Asezam al doilea blat deasupra si insiropam. Dam la rece pentru cel putin o ora. Taiem prajitura cu un cutit bine ascutit.


Pregatim glazura. ciocolata impreuna cu frisca lichida se pun pe baie de aburi si amestecam pana devine ciocolata este topita bine. glazuram prajiturile. Punem doua linguri de ciocolata intr-o punga pe care o intepam la un capat si trasam linii de ciocolata deasupra. Dam la rece pana se intareste.


Decoram cu zmeura.




Negresa cu caise


Ingrediente

250 ml lapte
250 gr unt
300 gr zahar
3 linguri cacao
3 oua
400 gr faina



Mod de preparare:

Laptele, zaharul, untul si cacao le punem pe foc pana se topeste untul si obtinem un lichid omogen. Lasam sa se raceasca.


Adaugam faina, incorporam, apoi adaugam galbenusurile.


Albusurile le batem spuma tare si le adaugam la compozitie.


Turnam compozitia in tava tapetata cu hartie de copt si asezam deasupra caisele desfacute in doua, cu partea unde a fost samburele in jos.


Dam la cuptor pana se rumeneste usor. Aluatul trebuie sa aiba consistenta umeda, daca il lasati mai mult decat trebuie va deveni uscat si innecacios.


Lasati sa se raceasca apoi taiati negresa in cuburi. Decorati cu frunzulite de menta (eu nu am avut si am folosit busuioc) Ideea cu caisele si frunzulitele am preluat-o de la Dana, reteta am folosit-o pe cea din caietul meu cu retete.



19 iul. 2013

Gazpacho (Supa rece de rosii)



Gazpacho este o supa rece de rosii, de origine spaniola, avand drept ingrediente principale rosiile, castravetii, ceapa, ardeii si uleiul de masline. Gazpacho este de fapt o supa-salata care se serveste rece de la frigider, si este perfecta pentru zilele toride de vara! Eu am aromatizat-o cu putin usturoi si otet balsamic de zmeura bio de la Kotanyi  obtinand astfel un gust deosebit. E o supa usoara, rapida, perfecta si pentru diete.
Am servit-o in vasele ceramice de la Rouge Boutique Decor cu care s-a asortat perfect!

Ingrediente:

2-3 rosii coapte
1 ardei gras
1 ceapa
1 castravete
3 catei usturoi
2 linguri otet balsamic de zmeura 
3-4 linguri ulei de masline
sare, piper



Mod de preparare

Curatam legumele, le taiem cuburi si le punem in blender. Castravetii ii curatam mai intai de coaja.



Adaugam usturoiul,  otetul balsamic, uleiul de masline, sarea si piperul si mixam pana obtinem o supa groasa.



 Turnam in boluri si dam la frigider cel putin o ora. Servim rece cu crutoane sau legume crude tocate marunt.



16 iul. 2013

Vinete pane


Ingrediente:

2 vinete subtiri
2 oua
4-5 catei usturoi
3-4 linguri faina
sare, piper



Mod de preparare

Curatam vinetele de coaja si le taiem felii subtiri. Le presaram cu sare si le lasam intr-o sita la scurs. Dam feliile de vinete prin faina.



Batem ouale cu sarea, piperul si usturoiul pisat marunt. Trecem feliile de snitele prin compozitia de ou.


Le prajim in uleiul bine incins.


Cand s-au rumenit le scoatem pe servetele absorbante pentru a indeparta excesul de ulei.


Mie imi plac foarte mult reci, dar sunt bune si calde.


15 iul. 2013

Parfait cu sofran si reductie de otet balsamic


Am primit de curand de la Kotanyi cateva produse pentru testare, printre care si  o sticla cu otet balsamic de zmeura, bio, si un plic de sofran. M-am tot gandit la ce le-as putea folosi, si citind etichetele am aflat raspunsul! Otetul balsamic de zmeura se potriveste de minune  cu inghetata de vanilie! Iar pe spatele plicului de sofran o reteta care mi-a facut cu ochiul, parfait cu sofran! Rezultatul: cea mai buna inghetata pe care am mancat-o vreodata, e drept  reductia de otet balsamic am redus-o putin mai mult decat trebuia, insa asta a facut-o si mai delicioasa, iar combinata cu parfait-ul a rezultat un preparat de mare exceptie!

Ingrediente:

4 galbenusuri
200 gr zahar pudra
250 ml frisca lichida
1 lingura esenta rom
3 linguri zahar brun
1 lingura miere de albine
50 ml otet balsamic de zmeura bio Kotanyi
6 gr sofran Kotanyi 



Mod de preparare

Dizolvam sofranul in 2-3 linguri apa fiarta.


Batem galbenusurile cu zaharul pudra si sofranul dizolvat in apa. Cand compozitia devine cremoasa punem vasul pe foc, amestecand continuu pana incepe sa se ingroase si sa devina ca o crema. Lasam sa se raceasca. E de preferat sa folositi galbenusuri de la oua de tara, culoarea galbena va fi mult mai intensa si frumoasa.
Batem frisca pana devine ferma. 


Adaugam esenta de rom si omogenizam compozitia.


Punem in formele unse cu ulei si dam la congelator 4-5 ore.


Otetul balsamic de zmeura il punem intr-un vas, la foc mic, impreuna cu zaharul brun si mierea. dam in cateva clocote pana cand incepe sa scada si devine ca un sos mai gros.
Rasturnam parfait-ul pe un platou si  il servim alaturi de reductia de otet balsamic.


 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes