ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

21 mai 2013

Tort cu ciocolata, mascarpone si capsuni



La multi ani tuturor celor poarta numele sfintilor Constantin si Elena!!!

Ingrediente:

pentru blat:

7 oua
7 linguri zahar
7 linguri faina
3 linguri cacao bio Solaris
100 gr ciocolata amaruie 
1 lingurita praf copt

pentru sirop:

200 ml apa
4 linguri zahar 
2 plicuri capucino rom

pentru crema:

500 ml frisca lichida
500 gr mascarpone
200 gr zahar pudra
200 gr capsuni
3 plicuri gelatina
4 linguri zahar tos

pentru glazura:

100 gr ciocolata amaruie
100 ml frisca lichida 
50 gr unt
1/2 plic gelatina

pentru decor:

200 gr capsuni
100 gr  ciocolata

Mod de preparare


Batem ouale cu zaharul pana se topeste zaharul si compozitia devine cremoasa. Adaugam faina, praful de copt si cacao.



Adaugam ciocolata amaruie rasa pe razatoarea mica.


Omogenizam si turnam in forma de tort tapetata cu hartie de copt.


Dam la cuptor la foc mic.


Lasam sa se raceasca apoi taiem blatul in doua. Cat asteptam sa se raceasca blatul preparam siropul din apa, zahar si capucinno.


Mixam mascarponele cu zaharul pudra.


Batem frisca pana se intareste apoi adaugam crema de mascarpone.


 Preparam gelatina conform indicatiilor de pe ambalaj, o lasam sa se racoreasca si o incorporam in crema. 
Capsunile le taiem cubulete adaugam peste ele zaharul tos si le lasam 15-20 minute intr-o sita pana se scurge  siropul. Incorporam capsunile in crema.
Incepem sa asamblam tortul. Asezam primul blat, punem in jurul lui inelul reglabil pentru tort, insiropam, apoi punem crema. nivelam si punem deasupra al doilea blat.


Preparam apoi glazura. Incalzim frisca, fara a o aduce insa la punctul de fierbere. Adaugam ciocolata rasa si untul moale si amestecam pana se omogenizeaza. Adaugam gelatina preparata  conform indicatiilor de pe ambalaj. Turnam glazura peste ultimul blat.
Dam la frigider peste noapte. Desfacem apoi cu grija inelul din jurul tortului.



Facem aschii de ciocolata cu ajutorul unui curatator de legume decoram tortul. In mijloc asezam capsunile.




20 mai 2013

Dulceata de trandafiri


De departe cea mai buna, cea mai parfumata, cea mai iubita, dulceata de trandafiri este incredibil de fina si de aromata! O dulceata de exceptie, un adevarat rafinament culinar, e perfect atat servita ca atare, insotita de un pahar cu apa rece, dar minunata si pentru torturi sau prajituri carora le imbogateste gustul.  Dulceata de trandafiri nu ar trebui sa lipseasca din camara nici unei gospodine si de asemeni va recomand sa pregatiti si aromatul si racoritorul sirop de trandafiri dar si otetul de trandafiri, un otet cu multiple beneficii!
(dati click pe cuvintele subliniate pentru retete)
 
 Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici.

Rulada de pui cu ierburi aromate





Ingrediente:

1 piept pui mare
1 lingura rozmarin Kotanyi
1 lingura busuioc Kotanyi
1 lingura oregano Kotanyi
1 lingura boia dulce Kotanyi
1 lingura usturoi granulat Kotanyi
1 lingura piper negru Kotanyi
1 lingurita sare

Desfacem pieptul in doua. Il asezam pe o folie alimentara. Batem bine cu ciocanul de snitele avand grija sa nu-l rupem. Amestecam intr-un bol ierburile aromate cu usturoiul, piperul si sarea. Frecam bine  cu amestecul obtinut partea de deasupra a pieptului de pui.


Rulam cat mai strans posibil formand o rulada. 
 

Transferam rulada pe o folie de aluminiu pe care am presarat boiaua.


 Rulam bine pieptul de pui in folia de aluminiu strangand apoi la capete in asa fel incat sa nu patrunda aerul. Punem in tava, acoperim cu apa si dam la cuptor circa 40 minute pana scade aproape toata apa.


Indepartam folia de aluminiu.


Dam rulada din nou la cuptor pentru aproximativ  20 minute.


Lasam sa se raceasca bine si apoi taiem felii.



 La una din rulade am pus boia in interior si nu am mai pus la exterior.  Din pacate fiindca pieptul de pui s-a rupt putin si nici nu am rulat-o bine s-a rupt candam taiat-o dar dupa cum puteti vedea sectiunea arata tare bine, asa ca va sfatuiesc sa faceti si voi lafe,obtinand astfel doua rulade diferite.




19 mai 2013

Andive cu ricotta, migdale si stafide


Desi in prima faza  nu eram hotarata daca sa particip sau nu datorita sistemului de votare de la final, mi-a fost greu sa refuz invitatia agentiei standout. 
Si cum vineri sotul meu a implinit o frumoasa  varsta in weekend l-am sarbatorit cum se cuvine cu multe bunatati, printre care si acest aperitiv care a fost deosebit de apreciat de invitati!
Asadar cu aceasta reteta particip la concursul organizat de Costa d'Oro pe blogul Laurei Adamache. Sper sa fie pe placul juriului. :)

Ingrediente:

2 andive
250 gr ricotta
6 linguri ulei de masline extravirgin Costa d'Oro
50 gr stafide brune
50 gr migdale
2 fire ceapa verde
piper mozaic (negru, rosu, alb si verde)
sare de mare



Mod de preparare

Taiem cotorul andivelor si desfacem cu grija frunzele. Le lasam pentru cateva minute in apa rece cu sare, operatiune ce are rolul de a mai reduce gustul amarui al andivelor. Le scoatem apoi din apa si le lasam sa se zvinte.


Frecam ricotta cu 4 linguri de ulei de masline extravirgin Costa d'Oro


Migdalele le punem pe o tava si le dam la cuptor pentru cateva minute. Macinam grosier migdalele prajite si le adaugam la compozitia de ricotta. Pastram o lingurita de migdale pentru decor.


Punem stafidele la umflat in 2 linguri de ulei extravirgin Costa d'Oro.  Dupa ce s-au umflat stafidele scurgem uleiul si adaugam stafidele in compozitia de ricotta. Adaugam si o frunza de ceapa verde tocata fin si omogenizam compozitia.


Umplem andivele cu compozitia de rocotta. Presaram cateva migdale si ceapa verde tocata fin pentru decor.


Dam la rece pentru 10-15 minute apoi stropim cu ulei de masline extravirgin Costa d'Oro si servim.


Un preparat deosebit de rafinat, o rapsodie a gusturilor, merita incercat!


18 mai 2013

Tarta cu dovlecei


Ingrediente:

pentru aluat:

200 gr faina
1 ou
100 gr margarina
6 linguri apa
1/2 lingurita sare

pentru umplutura:

5 oua
200 gr telemea
50 gr cascaval
3 dovlecei
2 fire de ceapa verde
1 legatura marar
1/2 lingurita piper Kotanyi
1/2 lingurita nucsoara Kotanyi
1/2 lingurita usturoi Kotanyi
sare



Mod de preparare

Din apa, margarina, faina ou si sare framantam un aluat.Il punem intr-o folie alimentara, il presam usor cu mana si il dam la frigider pentru cel putin jumatate de ora.
Presaram masa de lucru cu faina si intindem foaia pentru tarta.



Asezam foaia de aluat in forma de tarta presand usor marginile in interior. Taiem aluatul care depasesete forma. Cu o furculita intepam suprafata tartei. 



Batem ouale cu sarea si adaugam telemeaua rasa.



Adaugam ceapa si mararul tocate marunt. Curatam dovleceii de coaja si ii taiem feliute putin mai groase si ii punem si pe ei peste compozitia de oua.



Punem nuscoara, usturoiul si piperul si omogenizam.



Turnam compozitia in forma de tarta. Din aluatul ramas de la tarta am facut o impletitura pe care am asezat-o pe margine. Am uns cu putin ou din compozitie.



Dam la cuptor la foc mediu. Cand este aproape gata radem deasupra cascavalul.



Mai dam la cuptor inca 5-10 minute.



Lasam sa se racoreasca putin apoi taiem felii.




 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes