ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

12 dec. 2011

Tort cu crema de portocale


 
Sau metaforic " Fantezie cu portocale ",  fiindca iti starneste fanteziile, iti rascoleste simturile si iti incanta papilele gustative.
Unul din cele mai populare torturi de pe blog, a fost incercat cu succes de foarte multi cititori, la finalul acestei postari puteti vedea pozele acestora. Mai multe fotografii cu retete incercate de cititori puteti vedea pe pagina de facebook a blogului aici. Daca l-ati incercati si voi  trimiteti fotografia la office@caietulcuretete.com si va aparea si fotografia voastra aici.

Ingrediente

pentru blat:

6 oua
6 linguri zahar
6 linguri faina

pentru insiropat:

200 ml suc natural din portocale
3 linguri zahar

pentru crema de vanilie:

1 plic budinca vanilie
250 ml lapte
3 linguri zahar
1 esenta vanilie
200 ml frisca lichida

1 plic gelatina

pentru crema de portocale :

1 plic budinca frisca
250 ml suc natural din portocale
3 linguri zahar
1 esenta portocale
200 ml frisca lichida
1 plic gelatina


pentru glazura:

100 gr ciocolata alba
50 ml frisca lichida

pentru jeleu:

300 ml suc natural din portocale
4 linguri zahar
2 plicuri gelatina 

pentru decor:

portocale
cocos
bombonele

Mod de preparare




Batem ouale cu zaharul si cand compozitia devine incepe sa se ingroase adaugam faina amestecand pana la omogenizare . Impartim in doua si coacem pe rand in forma de tort cu margini detasabile.
Cand s-au rumenit putin le scoatem si lasam sa se raceasca. Asezam un blat pe un platou, punem in jurul lui inelul pentru tort si il insiropam .Siropul il preparam din sucul de portocala si zaharul pe care le dam intr-un clocot si le lasam apoi sa se raceasca.


Batem bine cu mixerul frisca lichida pana devine ferma si o lasam la rece.


Punem apoi pe foc, intr-un vas laptele cu praful de budinca, zaharul si esenta de vanilie iar in alt vas sucul de portocale cu praful de budinca , zaharul si esenta de portocale. Le punem pe aragaz, la foc mic, mestecand continuu pana incep sa se ingroase. Dam deoparte apoi, acoperim cu folie alimentara sa nu prinda pojghita si lasam sa se raceasca.
Pentru crema de portocale cantitatea de zahar este variabila in functie de cat de dulci sau acre sunt portocalele. Acelasi lucru e valabil si pentru sirop si jeleu.


Dupa ce s-a racit amestecam fiecare compozitie in parte cu frisca.  Preparam gelatina conform indicatiilor de pe ambalaj si o incorporam in compozitie. Atentie, amestecati foarte bine, eventual va ajutati si de un mixer ca sa se imprastie uniform gelatina.


Asamblam apoi crema astfel: cu o lingura incepem sa punem peste blat din crema. Punem chiar in centru o lingura de crema de vanilie apoi deasupra una de portocale, iarasi vanilie, portocale, si tot asa. 
Un sfat, daca nu gasiti portocale de calitate si crema nu va avea acel portocaliu frumos puteti adauga fie un strop de colorant alimentar fie putin suc teddy cu morcov si portocale sau daca aveti in casa un strop de sirop de piersici, caisesau chiar si visine sau capsuni daca vreti sa schimbati paleta coloristica.


In final vom obtine mai multe cercuri concentrice.


Asezam al doilea blat deasupra si il insiropam. Dam la rece si preparam intre timp glazura: rupem bucatele mici ciocolata alba, o punem intr-o craticioara si adaugam frisca lichida. O punem pe foc la bain-marie(deasupra unui vas cu apa care fierbe), si mestecam pana se topeste ciocolata. Foarte mare atentie, fundul craticioarei in care este ciocolata nu trebuie sa vina in contact direct u apa fierbinte ci doar cu aburul, fiindca altfel se branzeste.
Turnam glazura peste tort si il dam din nou la frigider.
Preparam intre timp jeleul astfel: dizolvam zaharul in sucul de portocale , preparam gelatina si o incorporam.
Turnam jeleul astfel obtinut peste stratul de ciocolata si dam la frigider pentru cateva ore. Eu l-am lasat peste noapte.


Pulverizam pe laterale sirop de portocale apoi decoram cu cocos.
Facem in mijloc o floricica din portocale si presaram bombonele.



Il portionam si il savuram pe indelete pana la ultima firimitura.



Si o feliuta virtuala pentru voi !





Iata si fotografiile cititorilor, eu zic ca merita toate laudele, toate arata minunat!



8 dec. 2011

Obiceiuri de Craciun

A mai trecut un an si sarbatorile se apropie cu pasi repezi.A fost un an lung, un an tare greu dar iata-l ajuns aproape de final.
Poate anul care vine va fi unul mai bun
Sarbatorile de anul asta ma vor gasi trista si fara vlaga, parca totul a amortit in jurul meu, parca timpul s-a oprit in loc.
Mi-as fi dorit sa fie macar zapada, sa ne bucuram macar sufletele de copii . Mi-as fi dorit sa fie cum era odata, cand copii fiind asteptam cu atata nerabdare Craciunul !
Acum parca prea s-a comercializat totul, Craciunul a devenit doar o cursa nebuna dupa cadouri si un maraton al mesei festive, care mai de care dand navala in supermarket-uri sa isi umple pungile cu carnuri si dulciuri de sezon .
Unde sunt traditiile de alta data, unde sunt acele momente unice , de neegalat, ce ne-au incantat copilaria ?

Haideti sa va improspatez memoria si sa va descriu in cateva cuvinte cateva obiceiuri de craciun din locurile mele de bastina.
Nu cred ca voi putea vreodata uita vraja craciunului , Craciunul copilariei mele, un Craciun mirific, de neegalat, pe care intotdeauna il asteptam cu drag.
Imi amintesc cu drag cum in ajunul craciunului impodobeam impreuna cu bunicii mei, dumnezeu sa-i odihnesca si sa-i aiba in grija lui, bradutii din fata casei . Nu va ganditi ca-i impodobeam cu globulete, in nici un caz, ci doar cu ornamente facute de manusitele noastre vrednice: nuci imbracate in staniol, ghirlande din hartie creponata, portocale si covrigi si cate si mai cate .
Tot in ajun bunica fierbea grau il indulcea , il aroma cu mirodenii si impartea alaturi de colaci pentru sufletul mortilor.
Dar momentul mult asteptat pentru noi era noaptea de ajun cand mergeam prin sat la colindat insotiti de bunicul.
Mergeam cu Neatalusul, sau Bunadimineata i se mai zicea. Colindam la geam si gazda iesea afara si ne impartea nuci si covrigi.


Buna dimineata la Mos Ajun!

Am venit si noi o data,
La un an cu sanatate,
Domnul sfant sa ne ajute,
La covrigi si la nuci multe.

Buna dimineata la Mos Ajun!


Aceasta seara este pentru noi
Cea mai frumoasa dintre sarbatori
Caci noi cu totii venim acum
A va ura de Mos Ajun

Buna dimineata la Mos Ajun!

Ne dati,ne dati,ne dati ori nu ne dati?
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim
Ne dati,ne dati,ne dati ori nu ne dati?

Buna dimïneata la Mos Ajun!


Tare frumos mai era !Ne bucuram pentru fiecare nuca, pentru fiecare covrig !
De Craciun intotdeauna mergeam la biserica si abia apoi ne adunam in jurul mesei sa ne infruptam din bunatatile pregatite de bunica : toba, leber, caltabosi, sunca, carnati, sarmale, tochitura, cozonaci si placinte erau nelipsite de pe masa de craciun.
Erau obiceiuri simple, dar aveau un farmec de neegalat . Mi-as dori sa se bucure si copiii mei de ceea ce eu m-am putut bucura din plin !



Cu acest articol particip la concursul " Sarbatori in oale noi " organizat de Laura Laurentiu pe blogul ei : Retete ca la mama

3 dec. 2011

Friptura de pui cu sos de afine

 
O friptura rafinata, deosebita, ideala pentru mesele festive, dar si pentru un pranz de duminica.

30 nov. 2011

Tarta cu mere si gutui



Ingrediente

pentru blat:

5 oua
5 linguri zahar
5 linguri faina

pentru umplutura:

3 mere
3 gutui
4 linguri zahar
1/2 l apa
2 plicuri gelatina
scortisoara

Mod de preparare

Batem ouale cu zaharul pana devin ca o crema. Adaugam faina.
Ungem forma de tarta cu margarina si turnam compozitia .


Dam la cuptor la foc mic pana se rumeneste usor.



Adaugam apa , zaharul si scortisoara dupa gust si punem la fiert pana devin translucide.




Lasam sa se raceasca apoi preparam gelatina conform indicatiilor de pe plic si incorporam in compozitie.




Rasturnam tarta pe un platou,turnam compozitia de mere si gutui si dam la rece pentru 1-2 ore.




Dupa preferinte se poate servi ca atare sau cu frisca



26 nov. 2011

Invartita cu nuca






Invartita moldoveneasca cu nuca in varianta de post , un desert traditional, extraordinar de bun !

Ingrediente

pentru aluat

1/2 kg faina
250 ml apa
25 gr drojdie proaspata
4 linguri miere de albine
un praf sare

pentru umplutura

300 gr miez nuca
50 gr zahar





Mod de preparare


Dizolvam cubuletul de drojdie cu putina apa calda, adaugam doua linguri de faina si amestecam pana obtinem o maia pe care o lasam la dospit pana isi dubleaza volumul.
Punem faina cernuta intr-un vas. Adaugam apa calduta mierea, maiaua dospita, si praful de sare. Framantam pana obtinem un aluat elastic si nelipicios.
Cantitatea de faina poate fi variabila datorita tipului de faina folosit, daca vi se pare prea vartoasa mai adaugati putina apa, daca e prea moale mai adaugati faina.


Punem vasul intr-un loc cald si lasam la dospit pana isi dubleaza volumul.


 
Impartim aluatul in doua. Intindem o foaie iar deasupra presaram nuca macinata care a fost amestecata in prealabil cu zaharul.


Rulam si o asezam intr-o cratita rotunda tapetata cu hartie de copt.


 
Lasam din nou la dospit cam 30 minute apoi ungem toata suprafata cu un sirop facut din apa cu zahar.


Dam la cuptor la foc mic pana se rumeneste frumos.Cand o scoatem din cuptor o ungem din nou cu siropul pentru a-i da un aspect frumos.



Si fiindca a mai ramas ceva aluat m-am jucat putin si i-am facut Alexandrei cateva cornuri cu gem.



Si o sectiune ca sa vedeti cat de pufoase sunt !




25 nov. 2011

Creme brulee



Un desert clasic, elegant, de origine franceza, foarte cunoscut si apreciat, crema fina si caramel crocant, o adevarata simfonie a gusturilor.

O reteta aparent simpla mie mi-a dat ceva batai de cap, abia a doua oara mi-a reusit, prima data a fost esec total, ma gandesc ca poate am tinut-o prea mult la cuptor.
Reteta am luat-o de pe E-retete un blog pe care eu il urmaresc cu deosebit interes si pe care vi-l recomand cu mare drag. Multumesc Ioana pentru reteta.

Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici.

15 nov. 2011

Tort cu crema de lapte

 
Sau Vis de iarna mi-ar place sa-i spun caci e ca un vis ! Atat la aspect cat si la gust. M-am inspirat dupa reteta Laurei Sava. Multumesc Laura !

Ingrediente:

pentru blat:

6 oua
6 linguri zahar
6 linguri faina

2 linguri cacao

pentru crema:

1 l lapte

100 gr ciocolata alba
4 linguri zahar
100 gr amidon
1 esenta vanilie
250 gr unt sau margarina
100 gr zahar pudra

pentru sirop:

1 cana lapte
3 linguri zahar
1 capucino caramel

pentru decor:

500 ml frisca lichida
2 plicuri intaritor pentru frisca

Mod de preparare:


Batem ouale cu zaharul pana devin ca o crema apoi adaugam faina si cacao. Coacem la foc mic. Dupa ce s-a racit il taiem in trei.



Untul sau margarina moale il mixam cu zaharul pudra pana devine spumos.




Desfacem amidonul cu un pahar de lapte rece. Restul de lapte il punem la fiert impreuna cu ciocolata rupta bucatele si cu cele 4 linguri de zahar si vanilia. Cand laptele este fiert adaugam amidonul si amestecam continuu pana se ingroasa devenind ca o budinca. Lasam sa se raceasca.


Cand s-a racit incorporam in crema de unt.
Preparam siropul astfel: caramelizam zaharul, il stingem cu laptele si adaugam pliculetul de capucino. Lasam sa se raceasca.
In forma de tort cu margini detasabile asezam primul blat il insiropam apoi punem jumatate din crema. Procedam la fel cu restul de blat si de crema. Dam la rece.


Punem smantana pentru frisca si o mixam impreuna cu intaritorul de frisca. In functie de marca pe care o folositi e posibil sa trebuiasca sa mai adaugati cateva linguri de zahar pudra. In acest caz veti bate mai intai frisca si cand se intareste adaugati zaharul si bateti in continuare.
Am imbracat tortul in frisca si am dat la rece




13 nov. 2011

Omleta cu praz si ciuperci

Ingrediente

4 oua
1 praz mic
3-4 ciuperci
sare, piper

Mod de preparare


Batem ouale cu sarea si piperul si le punem in tigaia incinsa unsa in prealabil cu o lingura de ulei.





Tocam ciupercile si le calim in doua linguri ulei .Tocam si prazul si il presaram impreuna cu ciupercile pe intreaga suprafata a omletei



Cand s-a facut pe o parte intoarcem omleta cu ajutorul unei farfurii si lasam si pe partea cealalta cateva minute
















6 nov. 2011

Briose cu mure

 
Alexandrei ii plac tare mult murele, si cum mai aveam cateva la congelator si cateva borcane cu dulceata de mure prin camara am hotarat sa-i fac briose cu mure si dulceata. Bineinteles ca le-a adorat si a decretat imediat ca au devenit preferatele ei, detronand mult iubitul desert cu iaurt si piersici
Reteta am gasit-o pe blogul Din bucataria mea al Licutei Marin, un blog pe care va recomand cu mare drag sa-l vizitati, veti gasi multe bunatati si niste poze atat de frumoase incat o sa fiti tentati sa intindeti mana spre monitor.

Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici. Ma gasiti si pe instagram aici.

2 nov. 2011

Lintzer

 
Va amintiti de lintzer ? E prajitura copilariei mele, doamne ce-mi mai placea ! Linzer si prajitura Laura , cea care se gasea la chioscurile de inghetata, tare bune mai erau !
Rasfoind caietul cu retete al mamei am dat de reteta de lintzer , am incercat si am fost uimita sa constat ca e exact acel lintzer pe care il cumparam de la magazin.

Ingrediente

4 oua
1 pahar zahar
1 pahar lapte
1 pahar ulei
1 lingurita bicarbonat
faina cat cuprinde
gem de prune



Mod de preparare

Se bat ouale cu zaharul pana se topeste zaharul. Adaugam laptle, uleiul si bicarbonatul stins in otet. Amestecam bine apoi adaugam faina pana obtinem un aluat ca o smantana mai groasa.


Pastram deoparte 5-6 linguri si restul compozitiei o turnam in tava tapetata cu hartie de copt.

O lasam cu focul mediu pana se rumeneste usor .



Adaugam apoi un strat de generos de gem de prune .




Aluatul ramas deoparte il ingrosam cu faina pana obtinem o coca ceva mai tare pe care o dam pe razatoare direct in tava pana se acopera toata suprafata prajiturii.




Dam inca 10 minute la cuptor ca sa se rumeneasca si razatura de aluat.



Lasam sa se raceasca de tot si o taiem cu ajutorul unui cutit foarte ascutit .






31 oct. 2011

Lichior de cafea




Ingrediente


250 gr cafea boabe
1 l alcool
500 ml apa
500 gr zahar

Mod de preparare


Punem intr-un vas boabele de cafea si turnam peste ele alcoolul.



Lasam la macerat 12 zile timp in care vom agita zilnic .




Din apa si zahar facem un sirop gros, ca pentru dulceata. Strecuram alcoolul printr-un tifon si il turnam peste sirop.



Lasam 1-2 zile ca sa se "patrunda " apoi il putem servi.



30 oct. 2011

Compot de gutui cu scortisoara si ghimbir



 Compotul de gutui este incredibil de gustos si aromat, iar ghimbirul ii da o nota usor picanta, ceea ce il face perfect pentru zilele geroase de iarna!
 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes