Un lichior delicios, dupa o reteta din revista Click!Pofta buna!, foarte apreciat de cei care l-au degustat, in special de catre sot.
Ingrediente lichior de cacao
500 gr alcool
1 l apa
250 gr smantana dulce
1 kg zahar
4 linguri cacao
4 linguri capuccino
Mod de preparare lichior de cacao
Se fierbe apa cu zaharul pana se topeste zaharul si se formeaza un sirop.
Se adauga imediat cacao si capucino mestecand continuu sa nu faca cocoloase.(daca totusi raman cocoloase il puteti strecura la final). Se da intr-un clocot si se adauga smantana si alcoolul (eu am folosit tuica de corcoduse facuta in casa).
Dupa ce s-a adaugat si alcoolul se mai da intr-un clocot amestecand continuu. Se lasa sa se raceasca si se da apoi la rece. Se poate servi imediat, dar ideal e sa-l lasati macar cateva zile la macerat.