ULTIMELE RETETE
Se afișează postările cu eticheta tarta cu prune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tarta cu prune. Afișați toate postările

24 aug. 2013

Tarte cu prune si bezea




Ingrediente:

pentru aluat:

250 gr faina
200 gr unt
100 gr zahar pudra
6 linguri apa
1 ou

pentru umplutura:

1/2 kg prune
1 lingura zahar
1 praf ghimbir Kotanyi
1 praf scortisoara Kotanyi

pentru bezea

1 albus
150 gr zahar pudra
1 lingurita zeama lamaie
1 praf sare

Mod de preparare

Facem mai intai aluatul. Detalii si imagini pas cu pas puteti vedea aici: http://www.caietulcuretete.com/2013/01/cum-se-face-aluatul-fraged-pentru-tarte.html
 cu singura deosebire ca la tartele dulci frecam untul cu zaharul mai intai. Intindem aluatul si decupam cercuri pe care le vom aseza in formele de tarte si le vom presa cu degetele. Formele nu e necesar sa le ungem in prealabil.




Dam la cuptor (incins in prealabil) si le lasam doar cat sa se rumeneasca foarte, foarte usor. Atentie daca le lasati mai mult vor deveni foarte tari!


Spalam prunele, le scoatem samburii si le taiem cubulete. Le punem intr-un vas impreuna cu zaharul, scortisoara si gimbirul. atentie, nu puneti mai mult de o lingura de zahar, umplutura trebuie sa fie putin acrisoara, ca sa contrasteze placut cu bezeaua destul de dulce.


Lasam pe foc pana capata consistenta unui sos gros. Turnam umplutura fierbinte in cojile de tarta.


 Batem albusul cu un praf de sare si zeama de lamaie apoi adaugam treptat zaharul pana obtinem o bezea tare si lucioasa.



Punem bezeaua intr-un pos si facem gramajoare mici pe toata suprafata tartei.


Folosim un pistol cu gaz ca sa dam bezelei un aspect frumos, marmorat. atentie, tineti la distanta pistolul, daca il apropiati prea tare bezeaua se va arde cu usurinta.  Daca nu aveti pistol cu gaz puteti baga tartele in cuptor in partea de sus si folositi functia grill a aragazului. Daca nu aveti grill le dati pur si simplu la cuptor pana cand bezeaua devine aurie deasupra.



Le dam la frigider pentru cel putin 30 minute apoi servim. 


16 aug. 2013

Tarta rustica cu prune



Ingrediente:


pentru aluat:

50 gr unt
50 gr zahar pudra
125 gr faina
3 linguri apa
1 ou mic
 
pentru umplutura:
 
1/2 kg prune
2 linguri zahar brun
cativa fulgi de migdale
un praf scortisoara

pentru uns:
 
1 galbenus
2 linguri apa



Mod de preparare

Desfacem prunele in doua, indepartam samburii si le punem intr-un vas. Adaugam zaharul brun si scortisoara si le calim pana incep sa se inmoaie si isi lasa siropul.  Dam deoparte si lasam sa se raceasca.


Frecam untul cu zaharul pudra, incorporam oul, apoi adaugam apa si faina. Omogenizam si dam la rece pentru cel putin 30 minute. Framantam aluatul pe masa infainata si intindem o foaie subtire. Punem foaia in tava tapetata cu hartie de copt sau unsa cu unt si punem umplutura in mijloc lasand libera pe marigini o fasie cat o palma.


Adunam marginile in interior portiune cu portiune. Presaram fulgii de migdale peste umplutura de prune.


Ungem tarta cu galbenus batut cu apa.


Dam la cuptor aproximativ 30 minute, cat sa se rumeneasca usor.


loading...
 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes